36 de imagini și toate detaliile despre noua Skoda Superb

skoda superb - autoexpert.ro (34)

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, prima Skoda Superb a fost un fel de Passat mai mare și mai ieftin, ceea ce i-a făcut pe mulți să spună „deci mai bun”. A doua generație a păstrat rețeta, iar acum ne pregătim pentru cea de a treia.

Skoda se laudă cu cel mai mare spațiu la interior și cel mai încăpător portbagaj din clasă pentru noul Superb și, după precedentele experiențe, nici nu ne-am fi așteptat la altceva. De fapt, Skoda Superb era o mașină mai încăpătoare decât multe altele din clasele superioare, ceea ce poate face oarecum dificilă încadrarea ei exactă într-una dintre categorii – un lucru specific mărcii, până la urmă, dacă ne uităm și la Octavia.

De fapt, ne putem aștepta chiar la și mai mult spațiu, pentru că ampatamentul noului model a crescut cu nu mai puțin de 80 de milimetri, asta fără a afecta prea mult lungimea totală a mașinii grație consolei față, spre exemplu, care acum este mai scurtă cu 61 de milimetri. Rezultatul final este un spațiu pentru picioare în spate care este aproape de două ori mai mare decât al celui mai apropiat concurent (157 mm) și un portbagaj de 625 de litri.

skoda superb - autoexpert.ro (17)

Însă chiar dacă spațiul uriaș este în sine un argument de vânzare suficient, nou Skoda Superb înseamnă mai mult decât atât preluând mai toate tehnologiile și dotările prezente pe colegul de grup, Volkswagen Passat. De la sisteme de asistență și până la cele care țin de confort sau dinamică, toate sunt prezente pe noul vârf al gamei Skoda. În plus, cehii duc mai departe povestea din spatele sloganului „simply clever” cu găselnițe precum cele două umbrele din portierele față, spre exemplu, astfel încât să nu te mai uzi niciodată pentru că ai uitat umbrela acasă (asta dacă nu uiți s-o pui la loc după ce o folosești). De asemenea, noul Superb vine cu deschidere a haionului cu piciorul (fără contact, desigur), cameră video pentru marșarier, parcare autonomă și, standard, cu frână de mână electrică.

skoda superb - autoexpert.ro (14)

În ceea ce privește motorizările, toate opțiunile disponibile pentru Superb (cinci TSI și trei TDI) îndeplinesc standardele Euro 6 și au puteri cuprinse între 120 și 280 CP. Din păcate, Skoda nu a pomenit nimic despre utilizarea motorului 2.0 BiTDI de 240 CP disponibil pe Passat, grupul decizând probabil să-l păstreze ca asul din mânecă al modelului german. Totuși, există motorul 2.0 TDI de 190 CP care, împreună cu transmisia DSG, e mai mult decât potrivit pentru a face față masei și așa mai mici cu 75 kg față de modelul precedent. Toate motorizările sunt compatibile cu transmisia DSG în timp ce patru dintre cele opt pot opta pentru sistemul 4MOTION de tracțiune integrală.

Noul Superb este așteptat începând cu luna iunie a acestui an.

 

.

 

 

 

Adaugati comentariu