Skip Navigation LinksPrima Pagina -> Teste -> Infiniti FX 30d V6 238 CP


Infiniti FX 30d V6 238 CP



Pret de baza:
61,400 Euro
Data testului:
14.07.2011
Autor:
Bogdan Stan

Primul Infiniti FX pe care l-am condus, acum mai bine de trei ani, avea un propulsor pe benzină de 3.5 l, vitezometrul gradat în mile pe oră și foarte puține idei despre ce trebuia să facă pentru a intra pe sub pielea europenilor. Două lucruri am reținut în urma acelui test, uimirea de pe fețele trecătorilor la vederea lui și uimirea personală, atunci când, pentru câteva minute, am urmărit evoluția acului indicatorului de benzină. 


În acea vreme FX era importat neoficial în România, special pentru o mână de clienți generoși care erau dispuși să plătească pentru o evadare exotică din marea de X5, ML și Q7. De atunci, lucrurile au evoluat și brandul Infiniti a debarcat oficial pe bătrânul continent cu o gamă de modele trecută printr-un proces intens de europenizare. După ce, în primă fază, au fost înlocuite interioarele și a fost optimizată ținuta de drum, acum a venit rândul pentru feblețea europenilor și anume motorul diesel. 


Exotism japonez


Înainte să preiau orice mașină de test prima etapă implică o scurtă inspecție vizuală a exteriorului, în căutarea zgârieturilor de care trebuie să știu înainte să semnez în dreptul numelui meu. În cazul lui FX am fost atât de „atent“ încât nu am văzut nici jantele zgâriate, nici urmele de pe aripa dreaptă spate. 


Mașina asta are un set de forme atât de spectaculoase încât e aproape imposibil să te concentrezi la ce aveai de făcut odată ce începi să îți plimbi ochii pe ele. Eu, spre exemplu, încă nu am reușit să îmi dau seama care este cel mai reușit unghi al lui FX și am avut patru zile să mă hotărăsc. Dacă vrei o mașină care să atragă privirile, din punctul meu de vedere, poți să te oprești din citit exact aici și să te duci să o comanzi, altfel, mai sunt câteva lucruri de care trebuie să știi.   


Spre exemplu, că interiorul, în ciuda unor forme îndrăznețe, nu țipă premium, în special din cauza unor materiale plastice sub pretenția unei mașini ce îți poate ușura contul cu peste 60.000 euro. Din fericire, ele au fost ascunse strategic în zone pe care le vei vizita destul de rar, în timp ce consola, scaunele și fețele de uși au primit atenția cuvenită. Asta înseamnă că FX nu duce lipsă de materiale nobile din categoria piele, lemn și aluminiu, cu precizarea că aș recomanda aluminiul ca material dominant în loc de lemn. 


Din punct de vedere ergonomic FX păstrează o abordare analogică a comenzilor celor mai populare (climatizare și audio) și una mai avansată pentru restul categoriilor de setări. Ideea nu este rea deoarece implică o interacțiune minimă cu ecranul sistemului multimedia în cazul în care nu vrei să accesezi funcții speciale. Înainte să îți plănuiești un concediu cu noul tău FX e bine să știi că bancheta este prietenoasă doar cu doi pasageri, iar bagajele nu trebuie să depășească 410 l.  


Motorul V6 de 3.0 l și 238 CP a ajuns sub capota lui FX prin filiera Renault-Nissan-Infiniti. Pe acest drum, agregatul de origine franceză a trecut prin mâna inginerilor niponi cu scopul de a-l finisa în ton cu pretențiile premium. Cu excepția măririi puterii și al momentului maxim disponibil eu nu am descoperit modificări notabile în materie de rafinament. Spun asta pentru că zgomotul degajat de motor este un pic cam mare în plaja de turație medie, cumva în antiteză cu imaginea unui automobil premium rafinat. Cuplat standard, unei transmisii automate cu șapte trepte, motorul diesel recuperează teren la capitolul reprize și economie (consum mediu testat de 9.5 l/100 km). 


Trecerea prin trepte în modul automat este fluentă și intuitivă, modul manual, apelat prin intermediul padelelor de pe volan fiind doar un moft. Pe viraje FX se mișcă bine cu o direcție precisă și un ruliu bine controlat raportat la masa de 2.3 tone la gol. Probabil că nu va alerga un BMW X6, dar nici nu îl va pierde prea ușor din ochi, meritoriu pentru un japonez care a fost gândit inițial pentru autostrăzile din SUA. 


Noile setări ale suspensiei, destinate vădit pieței europene sunt un pic mai dure decât cele de pe primul FX, care avea obiceiul prost de a se înclina până la praguri. Dacă mă gândesc un pic, cu excepția designului, între primul FX și aceasta e greu să mai găsești similarităti, o chestie care mă surprinde pentru că japonezii au reușit această schimbare fundamentală în doar doi ani. Evident, mai au puţin de muncă până când vor concura de pe poziții de egalitate trioul german premium, dar eu nu aș paria împotriva lor.


Pagina:
1 











Ne place:
 Exclusivitate,  design spectaculos,  dotari standard arhisuficiente,
Nu ne place:
 Vizibilitate slaba,  portbagaj de clasa compacta,  spatiu limitat pe bancheta,
Date tehnice
Indicativ motorizare 3.0 D
An producţie 2011
Număr uşi / locuri 5 / 5
Masă min / max (kg) 2075 / 2520
L / l / h (mm) 4865 / 1925 / 1680
Ampatament (mm) 2885
Portbagaj min/max (l) 410 / 1305
Transmisie / nr. trepte Automata / 6
Combustibil Motorina
Sistem alimentare common rail
Cilindree (cmc) 2993
Putere max. (CP/rpm) 238 / 3750
Cuplu max (Nm/rpm) 550 / 1750
Viteză max (km/h) 212
0-100 km/h (s) 8.3
Consum urban / extraurban / mixt (l/100km) 11.2 / 7.8 / 9
Emisii CO2 (g/km) 238
Website www.infiniti.ro

Dotări standard (selecţie):

. 6 airbag-uri . Senzori de ploaie şi de luminozitate . Cruise Control . Cameră marşarier . senzori de parcare faţă şi spate cu afişaj . Ecran color pe consola centrală . cu sistem Infiniti Controller . Trapă vitrată acţionată electric . Climatizare adaptivă . cu reglare separată stânga-dreapta . cu recirculare automată . Sistem audio cu 7 difuzoare . Tapiţerie din piele . Scaun şofer reglabil electric pe 10 direcţii . Scaune şofer şi pasager încălzite şi ventilate . Jante aliaj 20”


Cauta Masina: