Skip Navigation LinksPrima Pagina -> Teste -> BMW Seria 7 vs. Mercedes-Benz Clasa S
Poza Principala

BMW Seria 7

2993 cm3 740d, 306 CP
Pret de baza:
81,991 Euro

Mercedes-Benz Clasa S

3996 cm3 450 CDI, 320 CP
Pret de baza:
92,820 Euro

George Botezatu
12.08.2010




  Noutati

Marii constructori din domeniul auto continuă sa investească sume fabuloase în segmentul limuzinelor de clasă mare . Astfel, anul 2009 aduce ultima generație BMW Seria 7, un model cu totul nou care surprinde prin designul rafinat, interiorul fără cusur si motorizarile performante și surprinzător de economice. În tabăra adversă Clasa S se prezinta la apel cu un facelift minor.

  De ce acest test?

Niciun producător de renume nu se poate lăuda cu un pedigree adevărat dacă îi lipsește un reprezentant în “forurile” superioare. Până nu demult, cei din Stuttgart dominau fără drept de apel clasa mare, Clasa S fiind considerată mașina perfectă. Totul era gândit însă numai pentru ocupanţii banchetei, designul şi dinamica fiind, în mare măsură, neglijate. BMW nu a stat pe loc în tot acest timp, deschizând, prin noile modele, calea limuzinelor sportive care oferă totodată un nivel ridicat de confort tuturor pasagerilor. Reușeste oare noul 740d să surclaseze părintele confortului – S 450 CDI?

Toți cei cu idei preconcepute vis-a-vis de confruntarea BMW versus Mercedes-Benz nu au condus cu siguranță 740d și S 450 CDI, modele care surprind și depășesc orice așteptare. Construite de la interior spre exterior, acestea au fost și vor rămâne simbolul împlinirii pe plan profesional și un mijloc de a călători la cele mai înalte standarde. Sunt recunoscute cu ușurință datorită lungimii de peste 5 m, luxului debordant al interiorului și motorizărilor care îi fac să roșească și pe cei ce dețin sportive pur sânge. Cu fiecare generație, constructorii unor astfel de nave ridică ștacheta, propunând clasei de clienți căreia i se adresează o nouă provocare. 


Trebuie să recunosc că am pornit în acest test cu anumite idei preconcepute, desprinse de la comparativele anterioare BMW versus Mercedes. Mai precis, BMW 740d este jucăria destinată plăcerii condusului, dar cu materiale perfectibile la interior, iar S 450 CDI este biroul pe roți creat numai pentru pasagerul banchetei spate, dar care nu se simte în largul său pe serpentine. Parțial adevărat! 


Uită tot ce știi!


Este valabil atât pentru designul exterior, cât și pentru modul cum este construit interiorul. În timp ce noul Seria 7 mizează la exterior pe linii drepte, ușor frapante, S-Classe facelift merge pe cartea fluidității și a tehnologiei cu leduri. La poză se impune clar Seria 7 prin masivitate și noutate, S-ul nefiind chiar o prezență exotică pe străzile din România. De la începutul anului s-au vândut oficial nu mai puțin de 70 unități, cu 43 mai multe decât concurentul său numărul 1, BMW Seria 7. Surpriza vine însă la procente, unde, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, vânzările de S-Classe au scăzut cu 71,3 %, în timp ce Seria 7 s-a vândut cu 80 % mai mult. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că Seria7 este un model cu totul nou, pe când S-Classe a primit un facelift mai mult decât discret. 


Nici interiorul nu face notă discordantă, unde 740d este revoluționar, în timp ce facelift-ul lui S 450 CDI nu aduce decât o evoluție firească. Ce-i drept, este destul de greu să aduci modificări unui interior atât de bine lucrat și finisat cum este cel al lui S-Classe. Contrar așteptărilor, habitaclul bavarezului surprinde prin calitatea materialelor și a îmbinărilor fără cusur, nefiind cu nimic mai prejos decât cele din Mercedes. Poziția de condus joasă, tipică BMW, este întâlnită și la S-Classe, cu un ușor avantaj pentru acesta din urmă atunci când se execută o manevră de parcare sau când ne deplasăm pe străduțe înguste. La manevrabilitatea S-ului contribuie și suprafața vitrată generoasă, precum și extremitățile caroseriei mai ușor de reperat. 


Capitolul ergonomie este câștigat fără drept de apel de către 740d, accesarea principalelor comenzi într-un S 450 CDI necesitând lecții particulare, lucru sacrificat de dragul primei impresii de la bord. S 450 CDI își răsplătește în schimb pasagerii cu un spațiu demn de versiunea cu ampatament mărit a lui 740d. Dacă vă achiziționați unul dintre cele două modele pentru a călători pe locurile din spate, S 450 CDI este cea mai bună alegere, fiind imbatabil la capitolul spațiu și confort. Interesant este că ambele concurente sunt echipate la fel de generos, dotările ridicând considerabil prețul mașinii - cu până la zeci de mii de euro. Nu cred că are niciun rost să discutăm despre aceste dotări opționale (dvd-uri în tetiere, bancheta divizată, cu masaj și încălzită/ ventilată etc.), posibilitățile de personalizare fiind în cazul amândurora la același nivel. Bani să fie! 


6 în linie = V8!?


Din fericire pentru persoanele care pun la mare cinste dinamica, la volan revanşa devine posibilă. De fapt, nici nu trebuie să ajungi la volan pentru a observa că bavarezii ştiu să facă maşini pentru şoferii dinamici. Este de ajuns să arunci o privire pe datele tehnice esențiale: 740d se traduce prin 3.000 cmc, bi-turbo, 306 CP, în timp ce inginerii de la Mercedes au apelat pentru S 450 CDI la  un V8 de 4.000 cmc pentru a dezvolta 320 CP. Chiar și așa, 740d ajunge prima la 100km/h, în numai 6,3 secunde, fiind  cu 0,3 secunde  mai rapid decât S 450 CDI (0-100 km/h în 6,6 secunde). 


În realitate, situația nu este atât de clară, S 450 CDI ținând pasul pe serpentine cu 740d. Seria 7 vine la luptă cu o direcţie mai comunicativă la viteze mari, suspensii atent setate (ambele limuzine aveau suspensii adaptabile, controlate electronic), patru moduri de configurare a mașinii (confort, normal, sport și sport+) şi cutia automată cu schimbări perfecte. S 450 CDI nu rămâne cu mult în urmă, însă cuplul imens de 730 Nm transmis brutal către roțile spate este destul de greu de folosit mai ales atunci când rulăm pe suprafețe cu aderență scăzută, electronică intervenind barbar și limitând orice plăcere. 


S-Classe punctează la capitolul confort unde suspensiile Seriei 7, deși cel puțin la fel de confortabile, sunt destul de zgomotoase la trecerea peste denivelări. La limită, Seria 7 îți permite să te joci mai mult, DSC-ul intervine subtil, în timp ce electronica lui S 450 CDI îți taie orice avânt - deși este în modul off, aceasta reintră automat la viteze de peste 50 km/h; în schimb, o poți păcăli destul de ușor dacă accelerezi constant pe toată lungimea virajului și nu bruschezi volanul. 


KO în stil bavarez


BMW 740d reușeste o figură frumoasă în acest comparativ și ridică la un alt nivel așteptările de la o limuzină de  lux, oferind pe lângă un design rafinat și un interior fără cusur, tehnologie de ultimă generație la costuri (achiziție și întreținere) considerabil mai mici. 


Pagina:
1 











Ne place:
 Tren de rulare polivalent,  Propulsor performant,
Nu ne place:
 Suspensie zgomotoasa la gropi,  Spatiul destinat pasagerilor de pe bancheta,

  De Ce BMW Seria 7 ?
Respectand traditia BMW noul Seria 7 este o masina care in ciuda dimensiunilor ofera performante dinamice de invidiat. In combinatie cu cel mai mare apatament din clasa, Seria 7 se anunta un concurent serios in segmentul de lux.
Date tehnice
     
 
BMW Seria 7
Mercedes-Benz Clasa S
     
Indicativ motorizare 740d 450 CDI
An producţie 2009 2009
Număr uşi / locuri 4 / 5 4 / 5
Masă min / max (kg) 1875 / 2505 2015 / 2690
L / l / h (mm) 5072 / 1902 / 1479 5096 / 1871 / 1479
Ampatament (mm) 3070 3035
Portbagaj min/max (l) 500 / 500 560 / 560
Transmisie / nr. trepte Automata / 6 Automata / 7
Combustibil Combustibil Combustibil
Sistem alimentare common rail common rail
Cilindree (cmc) 2993 3996
Putere max. (CP/rpm) 306 / 4400 320 / 3600
Cuplu max (Nm/rpm) 600 / 1500 730 / 2200
Viteză max (km/h) 250 250
0-100 km/h (s) 6.3 6.6
Consum urban / extraurban / mixt (l/100km) 9 / 5.7 / 6.9 13 / 7.2 / 9.4
Emisii CO2 (g/km) 181 240
Website www.bmw.ro www.mercedes-benz.ro

Dotari standard BMW Seria 7:
. BMW Service Inclusive - 5 ani/100.000 km . jante din aliaj usor 18" . anvelope run-flat cu indicator de presiune . iControl sistem Driving Dynamic cu setari confort . normal . Sport si Sport+ . Control Display cu monitor de 7.5".

Dotari standard Mercedes-Benz Clasa S:
. Sistemul PRE-SAFE . directie parametrica . transmisie automata 7 G-Tronic . sistem Command cu radio si DVD Player . suspensie Airmatic cu sistem adaptiv de amortizare . faruri bi-xenon . ornamente din lemn negru Eucalipt.

Cauta Masina: