Adio, Mișu Negrițoiu! Președintele ASF va fi revocat din funcție

misu-negritoiu

Mișu Negrițoiu, probabil cel mai controversat personaj al ultimilor luni, va fi revocat din funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Comisile reunite de buget şi de politică economică ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat deja demiterea lui Mișu Negrițoiu, care în ciuda uriașului scandal creat în jurul prețurilor scandaloase al polițelor RCA a refuzat sistematic să își depună demisia de onoare.

Până la plecarea efectivă a lui Negrițoiu de la conducerea ASF mai este doar un pas, după propunerea de revocare înaintată astăzi urmând votul decisiv al plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

”După acest vot, cele patru comisii fac raport comun şi se înaintează către Birourile Permanente şi urmează convocare unei şedinţe comune, Senat şi Camera Deputaţilor, probabil săptămâna viitoare. Este primul pas pentru revocare din funcţie (a preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu.n.r.) cum am promis săptămâna trecută”, a declarat preşedintele Comisiei pentru politică economică, deputatul PSD Mihai Tudose, la finalul şedinţei comisiilor reunite care au votat revocarea lui Mişu Negriţoiu.

”Propunem eliminarea din funcţie din motive imputabile lui. Prostul management este un motiv imputabil şi atunci s-ar putea să nu le primească”, a explicat Mihai Tudose.

Adaugati comentariu