Audi își anunță șoferii când se face verde

Audi Connect se face verde

Spuneți adio situațiilor în care ”pândiți” culoarea verde a semaforului. Din toamnă, Audi va anunța șoferii când se face verde, la început numai în Statele Unite. În viitor, însă, îl vom putea întâlni și în România.

Cui îi place să-și sucească gâtul după semafoare, supraveghindu-le permanent ca să nu rateze culoarea verde? Nimănui. Iar Audi știe asta și lansează un serviciu unic și foarte folositor: modelele Audi A4, Audi A4 Allroad și Audi Q7 vor îngloba o tehnologie care le va permite să-și anunțe automat șoferul când s-a făcut verde.

Un cronometru va fi afișat pe display-ul din spatele volanului, permițând șoferului să fie pregătit imediat înainte de schimbarea culorii. Dacă ne gândim la utilitatea de ansamblu a tehnologiei, ne dăm seama că aceasta poate ajuta la fluidizarea traficului în intersecțiile aglomerate, în special că tehnologia nu este pretențioasă, putând fi preluată în curând de mai mulți producători de mașini. Aceasta folosește sistemul LTE de la bordul mașinii (o combinație între conectivitățile 3G și 4G), pentru a downloada informații despre durata fiecărei culori a semaforului.

Audi Connect Prime se face verde

 

Nu e gratis, evident, din moment ce utilizează conexiune mobilă la internet. Tehnologia vine la pachet cu serviciul Connect PRIME, la un preț de 200 USD pentru 6 luni, sau 750 USD pentru 5 ani. Iar ăsta este doar începutul, după cum spune Audi: tehnologia va merge, în viitor, mână-n mână cu rularea autonomă, pentru a oferi zero latență în trafic. Astfel, când lumina verde se va aprinde, mașina va fi pusă în mișcare instantaneu, fiind deja pregătită de start.

”În viitor, ne putem imagina această tehnologie integrată în sistemul de navigație, folosindu-se de funcția start-stop, putând fi utilizată pentru a ameliora traficul în orașe”, spune Pom Galhotra, manager Audi la divizia de vehicule conectate.

Statele Unite vor fi doar primul pas. În viitorul apropiat ne așteptăm să găsim sistemul și în Europa. Nu știm dacă în România va fi posibilă implementarea sa, din cauza semafoarelor care nu oferă informații despre durata fiecărei culori. În viitor însă, totul este posibil!

Adaugati comentariu