BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic

Lansat în primă fază cu motoarele mai mari, cu 6 cilindri, noul BMW Seria 5 înfruntă în primul test rivalul tradițional Mercedes Clasa E, de asemenea foarte tânăr, noua generație fiind prezentată la începutul anului trecut. În test BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic.

Confruntarea Mercedes-BMW e un fel de Steaua-Dinamo: doi rivali tradiționali care se înfruntă de câțiva zeci de ani. Meciul zilei este acum la clasa business sau clasa mare conform clasificării segmentelor. Astfel, noul BMW Seria 5 înfruntă Clasa E de la Mercedes, prezentată la începutul anului trecut. Deoarece noua Seria 5 a fost lansată inițial cu motoarele mari cu 6 cilindri am ales pentru comparația de față 540i de la BMW și E 400 de la Mercedes, ambele cu transmisii automate, 8 trepte la BMW și 9 trepte la Mercedes. Întrucât Mercedes E 400 nu se vinde decât cu tracțiune integrală 4Matic standard, am ales și la BMW versiunea cu tracțiune integrală xDrive (BMW oferă 540i și cu transmisie spate).

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic
Caroserie și interior

BMW a crescut foarte puțin în lungime, iar dimensiunile celor două modele sunt comparabile. Bavarezii au și un ampatament mai mare cu 3,6 cm. Spațiul măsurat la genunchi în spate este cuprins între 11 și 42 cm la BMW și 12 și 43 cm la Mercedes. Însă aceste dimensiuni pot induce puțin în eroare deoarece Mercedes are un șezut spate mai scurt cu 3 cm care dă impresia că spațiul la genunchi este mai mare. În realitate, spațiul este cam același. Însă BMW oferă o banchetă cu un unghi mai bine optimizat între șezut și spătar și, subiectiv, confortul oferit de bancheta spate este ușor superior.

În față, Mercedes este puțin mai aerisit și în ambele mașini se stă foarte jos, la doar 49 cm de sol. Este mai greu de realizat o comparație între scaune deoarece BMW era echipat cu scaunele sport cu reglaje electrice din pachetul M Sport în timp ce Mercedes avea scaunele multi-contur active cu laterale care se întăresc în viraje și funcții de masaj cu 8 programe. Scaunele de la BMW sunt mai ferme în timp ce cele de la Mercedes oferă ceva mai mult confort, păstrând însă excelenta susținere laterală. Și BMW oferă scaune similare, Comfort reglabile electric, pentru 2.332 euro.

 

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic
Ambele mașini sunt foarte luxoase, cu tapițerie de piele integrală inclusiv pe bord și cu inserții de lemn mat la Mercedes. Per total, Mercedes degajă o senzație mai mare de eleganță și în detaliu unele materiale sunt mai bune, iar consola centrală de la Mercedes este mai elegantă. În schimb, la Mercedes am remarcat o ușoară discrepanță între noile displayuri high-tech și butoanele prea clasice de pe consola centrală.

 

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic

 

BMW vine cu un concept mai unitar care integrează mai bine displayul sistemului iDrive, având o rezoluție mai bună decât la Mercedes. Pe de altă parte, majoritatea butoanelor de la BMW sunt acum negru lucioase dar unele au rămas din plastic mat și nu există capitonaje la baza buzunarelor interioare. Acestea există la Mercedes dar E 400 nu are capitonaj la capacul torpedoului.

 

 

Mercedes are un portbagaj mai mare cu 10 litri dar bancheta spate fracționabilă 40/20/40% costă extra pe când la BMW este standard. Însă portbagajul lui Mercedes e mai practic, pentru că are o podea mai plată și este mai lat, în timp ce la BMW suspensia multilink obturează mult din lățimea portbagajului. În plus, prin rabaterea fracționată a banchetei la ambele modele, la Mercedes suprafața de încărcare e perfect plană în timp ce la BMW nu.
Ergonomie


O dată cu Clasa E, Mercedes a schimbat conceptul ergonomic. Din cele două touchpad-uri de pe volan se comandă displayul virtual (cel din stânga) și centrala Comand (cel din dreapta), care se operează și din controllerul clasic și touchpadul plasat deasupra ei. Însă sistemul multimedia Comand nu oferă nici comenzi tactile și nici prin gesturi ca iDrive și chiar dacă s-a modernizat, nu are ușurința de navigare prin meniuri de la iDrive. Cu o rezoluție de iPad și un meniu excelent structurat, sistemul iDrive rămâne pentru mine referința în industrie. Și BMW a operat o modificare în sensul că submeniurile nu mai sunt sub formă de listă ci sub formă de iconițe, care se pot permuta între ele sau aduce în ecranul principal cele pe care le dorește șoferul și consideră că le utilizează mai des.

Ambele modele oferă indicatoare de bord virtuale, dar cele de la Mercedes sunt puțin ciudate în sensul că modul Sport are afișaj clasic cu cifre galbene și fără a pune în evidență turometrul. Mai aproape de ideea de sport este modul Progressive cu turometrul amplasat central. Iar aceste moduri sunt disponibile indiferent de programul de rulare, în timp ce la BMW grafica se schimbă automat funcție de programul ales.
Dinamică și confort


În cazul lui BMW Seria 5 vorbim de o nouă platformă, cea utilizată și la Seria 7. Sunt și câteva diferențe cauzate de diferența de preț dintre Seria 5 și Seria 7. Astfel, la construcția unor montanți ai caroseriei nu s-a mai folosit plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), iar pachetul Adaptive Drive (3.616 euro) oferă doar suspensie adaptivă și bare stabilizatoare, dar nu și camera care citește iregularitățile drumului și reglează suspensia în consecință. Însă noua platformă vine cu o nouă suspensie față cu brațe duble suprapuse și multilink spate cu cinci brațe. Și Mercedes Clasa E este construit pe noua platformă utilizată la Clasa C cu punte multilink cu patru brațe pe față care îi asigură un comportament mult mai bun la limită, cu un efect subvirator mult redus.

 


Anul trecut, în comparativul BMW Seria 3 vs Mercedes Clasa C remarcam că Mercedes a câștigat mult în agilitate și în virajele rapide pare chiar mai incisiv decât Seria 3, lucru exact invers decât în trecut. Însă BMW Seria 3 are suspensie McPherson pe față, în timp ce la noua Seria 5 lucrurile stau cu totul altfel. În competiția Seria 5 vs Clasa E, BMW are și avantajul unei mase mai reduse cu 85 kg dacă luăm în calcul versiunile de test 540i xDrive vs E 400 4Matic și acest lucru contează de asemenea foarte mult împreună cu o mai bună distribuție a maselor pe punți.


La limită, ca și Clasa C, E 400 4Matic are o aderență excepțională pe puntea față și sistemul 4Matic conferă multă siguranță inclusiv pe suprafețe alunecoase. Direcția are un feedback foarte bun dar chiar și pe modul Sport Plus un pic de forță mai mare în volan nu ar fi stricat. E400 4Matic se înclină puțin mai mult în viraje decât 540i și se simte masa ceva mai mare. Trebuie precizat că Mercedes era echipat cu suspensia pneumatică (2.280 euro) în timp ce BMW avea pachetul Adaptive Drive. La limită, grație barelor stabilizatoare active, BMW are un ruliu aproape de zero, se simte puțin mai incisiv, direcția reacționează puțin mai spontan însă puntea spate este ceva mai nervoasă decât la Mercedes. Acest lucru rezidă din construcția sistemului xDrive, care favorizează mai mult puntea spate în timp ce 4Matic de la Mercedes pune accent la limită pe un comportament mai subvirator deși noua punte cu patru brațe de la Mercedes a atenuat mult efectul subvirator.

 

Subiectiv, BMW este mai atractiv la condus dar Mercedes este mai confortabil la drum lung. Suspensia pneumatică de la Mercedes nu poate fi învinsă. Pe modul Comfort, Mercedes plutește peste denivelări și absoarbe extrem de soft traversele de la podurile de pe autostradă și capacele de canal. Prin comparație, chiar și pe modul Comfort, suspensia adaptivă cu arcuri clasice de la BMW nu este la fel de soft deși nu putem spune niciun moment că BMW este inconfortabil. Dar acel ușor tremur la trecerea peste denivelări scurte îi scade câteva puncte la confort. BMW poate fi configurat și mai sportiv dacă se optează pentru direcția integrală, opțiune indisponibilă la Mercedes.


Cele două modele erau echipate cu motoare turbo pe benzină cu șase cilindri. Acum 20 de ani când dieselul nu era atât de rafinat și de puternic, motoarele pe benzină cu șase cilindri erau alegerea ideală pentru aceste
limuzine. Motoarele au configurații diferite: V6 la Mercedes și șase în linie la BMW, configurație la care va trece din nou treptat și Mercedes din această vară. Surprinzător, motorul lui Mercedes sună mai incitant, având un sunet mult mai plăcut la accelerare dar și pe retrogradare. Ne așteptam să fie invers dar iată că Mercedes punctează mai bine la impresia artistică. Ambele modele oferă accelerații și reprize de invidiat. Însă cilindreea mai mare cu 500 cmc și cuplul mai mare cu 30 Nm al lui Mercedes nu îi conferă un avantaj la dinamică. Cutia automată cu opt trepte a lui BMW se armonizează mai bine cu motorul cu șase cilindri în linie și reacționează mai spontan. Noua cutie automată cu 9 trepte de la Mercedes produsă în România la Sebeș schimbă extrem de lin, asigură o eficiență ieșită din comun în treapta a noua rulând cu 1.800 rpm la 130 km/h dar nu are aceeași reacție foarte rapidă de la BMW mai ales pe retrogradare.

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic
540i este și mai eficient decât E 400 4Matic. Cifrele oficiale arată un avans de 0,7 l/100 km față de Mercedes care în realitate este și mai mare. BMW a consumat 12,6 l/100 km în timp ce Mercedes a avut nevoie de 13,7 l/100 km. BMW s-a aliniat cu Mercedes și în ceea ce privește sistemele de asistență, oferind un pachet similar care permite și condusul semi-autonom.
Costuri


6 cilindri, peste 300 CP, cutie automată și tracțiune integrală înseamnă o factură care sare de 60.000 de euro. Mercedes e puțin mai scump și la prețul de bază și la cel comparat. Există însă unele diferențe între echipări dar la ambele modele lista de opționale este interminabilă și prețul unora dintre acestea este piperat.
Mercedes include pilotul automat adaptiv în pachetul de asistență Plus, care la BMW costă extra 1.222 euro. În schimb, BMW vine standard  cu sistemul de navigație Business, iar cel de top Proffesional costă în plus doar 764 euro în timp ce Mercedes cere 2.272 euro pentru sistemul Comand. De asemenea, bordul virtual e mult mai scump la Mercedes și e disponibil doar cu centrala Comand. Ambele modele pot fi configurate cu faruri adaptive cu LED și pachet complet de sisteme de asistență. BMW are și avantajul unei întrețineri gratuite datorită pachetului Basic Service Inclusive pentru 100.000 km și al unui impozit mult mai mic datorită cilindreei sub 3 litri.

Concluzii

BMW 540i xDrive

Mercedes E 400 4Matic vs BMW 540i xDrive

BMW 540i xDrive este referința sportivă a clasei fiind în același timp și mai economic, iar motorul turbo se armonizează mai bine cu transmisia automată. Sistemul iDrive atinge perfecțiunea, spațiul interior este generos și este puțin mai ieftin decât Mercedes. Nu este chiar la fel de confortabil ca Mercedes cu suspensie pneumatică și unele materiale în detaliu puteau fi mai bune.

 

 

 

Mercedes E 400 4Matic

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4Matic

 

Confortul de înaltă clasă și calitatea interiorului sunt principalele sale calități. Suspensia pneumatică face diferența și îi conferă lui Mercedes titlul de rege al confortului. Motorul V6 turbo de 3,5 litri este rapid și sună superb  dar consumă mai mult și nu este la fel de sportiv ca BMW deși noua punte față a îmbunătățit mult comportamentul. Oferă un interior la fel de mare dar este puțin mai scump.

 

 

Verdict AutoExpert

BMW 540i xDrive vs Mercedes E 400 4MaticRivalitatea BMW – Mercedes a ajuns la o nouă etapă. Cu noua platformă și construcția ușoară, BMW își păstrează titlul de regina sportivității, iar evoluția sistemului iDrive îi asigură acestuia supremația. Încă o dată, BMW dovedește și în cazul motorului turbo pe benzină că programul EfficientDynamics oferă o eficiență deosebită în viața reală. Prin introducerea pe scară largă a suspensiei pneumatice în acest segment, Mercedes rămâne regele confortului absolut, iar interiorul oferă o calitate de excepție. În fapt, despre asta e vorba la Mercedes: confort și calitate. Un progres semnificativ notăm și la motoare și la noul tren de rulare unde puntea față multilink a contribuit la obținerea unei aderențe de excepție.
DATE TEHNICEBMWMercedes
Model540iE 400
Motor/nr.cilindriL6, turboV6, turbo
Cilindree (cmc)2.9983.498
Putere maximă/turație (CP/rpm)340/5.500-6.500333/5.250-6.000
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)450/1.380-5.200480/1.200-4.000
Transmisieintegralăintegrală
Cutie de vitezeautomată, 8 trepteautomată, 9 trepte
L/l/h (mm)4.936/1.868/1.4794.923/1.852/1.474
Ampatament (mm)2.9752.939
Diametru de bracaj (m)11,611,6
Tip pneuriPirelli Winter SottoZeroMichelin Pilot Alpin
Dimensiuni245/40 R19245/40 R19 - 275/35 R19
Masă la gol/sarcină utilă (kg)1.730/6751.820/640
Volum portbagaj (l)530540
Accelerație 0-100 km/h (s)4,85,2
Viteză maximă (km/h)250250
Consum urban/extraurban./mixt (l/100 km)9,3/5,7/6,910,5/5,9/7,6
Emisii CO2 (g/km)159173
Volum rezervor (l)6866
Măsurători Autoexpert
Consum în test (l/100 km)12,613,7
DIMENSIUNI INTERIOARE
Înălțime interioară față/spate (cm)106/92106/94
Lățime interioară față/spate (cm)155/149153/150
Spațiu genunchi spate (cm)12-3712-39
Lungime sezut față/spate (cm)53/57*-5157-48
Înălțime spătar față/spate (cm)66/6667/62
Înălțime poziție de condus (cm)4848
Lățime portbagaj (cm)82-9599-111
Lungime portbagaj (cm)120-206122-211
Înălțime portbagaj (cm)5450
COSTURI&GARANȚIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)2.1585.072
Garanție2 ani fără limită de km2 ani fără limită de km
Garanție împotriva coroziunii12 ani12 ani
Preț de bază (euro cu TVA)62.28064.230
Preț comparat (euro cu TVA)81.44882.666

Adaugati comentariu