Bucureştiul are copaci de aceeaşi vârstă cu el. Povestea celui mai bătrân pom din Capitală

2

Pe malul Dâmboviţei şi în curtea bisericii de pe strada Batiştei din Capitală se găsesc doi arbori de peste 550 de ani. Chiar dacă reprezentanţii Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii spun că aceştia ar putea fi puncte de atracţie pentru turişti, speciile nu au niciun indicator care să le precizeze calităţile, vechimea şi originea.

Unii copacii din Capitală au fost plantaţi în urmă cu foarte mulţi ani, odată cu construirea unor cartiere, iar unii au aproape aceeaşi vârstă cu oraşul. În curtea Bisericii Batiştei, la numărul 21, se află un dud gros de aproape cinci metri. Potrivit unui reprezentanţilor Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, acesta are peste 550 de ani. Un alt copac bătrân se află pe malul Dâmboviţei, lângă Podul Cotroceni. Acesta este un platan cu un trunchi gros de peste şase metri. „Au fost inventariaţi 22 de arbori centenari. Problema este că o parte au scorburi foarte mari. Este necesară plombarea acestora, însă cei din primărie vor să taie dudul de pe Batiştei“, spune un membru al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii.

Legenda dudului de pe Batiştei

Cei 22 de arbori vechi de peste un secol au fost declaraţi monumente de către reprezentanţii Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii. O parte au fost plantaţi cu sute de ani în urmă pe strada Berzei, la Polizu şi în Parcul Gării. Sunt foarte bătrâni, iar pentru unii dintre ei există şi dovada. Pe Biserica Batiştei se află o inscripţie cu o legendă de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Conform legendei, Batiştei era o mahala locuită de mici meseriaşi, cojocari şi măcelari. În acele vremuri, deseori se întâmpla ca biserica din lemn şi cartierul să ardă.

Cititi continuarea pe Click pentru femei.

Adaugati comentariu