Cainii in masina. Cum trebuie să îi transporți?

caine in masina

Cainii in masina. Dorim să mergem cu maşina în concediu şi să luăm cu noi şi câinele. În anul anterior l-am lăsat în grija unei vecine mai în vârstă şi în lipsa noastră s-a îmbolnăvit. Cum trebui să procedăm ca să nu avem surprize?

Este adevărat că poate fi plăcut să duci în concediu şi câinele cu maşina ca membru al familiei. Condiţia este ca prezenţa sa să nu vă pună în pericol. Pentru aceasta trebuie să cunoaşteţi  bine două aspecte ale comportamentului câinelui dvs.  în automobil.

  • Este obişnuit să călătorească cu maşina? Are rău de maşină? Câinele trebuie obişnuit de mic cu mersul în automobil, altfel va fi nervos, iar în cazul unor frânări mai serioase poate avea un comportament neobişnuit şi chiar periculos. Există câini care nu suportă mersul cu maşina, acesta le produce stări de disconfort şi chiar de vomă. Un câine lăsat liber pe bancheta din spate a maşinii vă poate distrage  atenţia în mai multe feluri din cauza stresului, a oboselii, a agitaţiei produse de transport. El va încerca să-şi părăsească locul şi vă puteţi trezi cu el pe scaunul de lângă şofer su chiar în braţele dvs. împiedicându-vă vizibilitatea.
  • Aveţi o cuşcă specială adecvată dimensiunilor sale pentru a fi asigurat şi a călători confortabil? Un câine trebuie considerat ca un bagaj şi asigurat corespunzător pe timpul transportului. Cel mai eficient mod de a transporta un câine este folosind o cuşcă de transport  animale.

Fără cuşcă în cazul unui impact accidental, la o frânare de la viteza de 50 km/oră,  un animal de circa 20 kg.  dezvoltă o forţă în impuls de 500 kg. Unui  asemenea impact nu-i va supavieţui nici un câine, iar corpul său proiectat în faţă va putea accidenta grav şi pe ceilalţi pasageri.

Un alt mod de a-l transporta constă în folosirea  unei lese speciale legată de zgarda sa, sau a unei plase speciale, sau a unei huse,  pentru a-l separa de scaunele din faţă. Plasa sau husa se vor prinde de  tetierele din faţă şi de centurile din spate. Husa pentru banchetă este cea mai indicată pe parcursul călătoriei deoarece câinele se poate urca cu labele murdare de noroi în maşină, va lăsa multe fire de păr pe tapiţerie, bale su chiar vomă. Câinii de talie mică cum ar fi bichonii sau  pechinezii vor putea fi transportaţi într-un coşuleţ bine fixat.

Aveţi grijă de el.

skoda - autoexpert.ro (1)

Ca să preveniţi îmbolnăvirea câinelui trebuie să ţineţi cont de câteva reguli:

  • Nu lăsaţi câinele încuiat în maşină mai mult de  cinci minute pe timpul verii! Acesta suferă din cauza căldurii mai mult decât oamenii, pentru că nu are glande sudoripare in piele, are un metabolism mult mai activ şi se incinge foarte repede, putând face şoc termic şi chiar muri.
  • După  două ore de rulaj opriţi maşina, faceţi o pauză şi scoateţi-l în lesă din maşină ca să vă dezmorţiţi amândoi.
  • Să aveţi la dvs. şerveţele umede şi produse de curăţat la nevoie. De asemenea câinelui îi va fi necesară o mică trusă medicală de prim ajutor care să conţină o cremă antiseptică, bandaje, feşe, şerveţele, picături pentru ochi şi alte medicamentele prescrise de veterinar (în cazul in care potaia suferă de anumite boli). De asemenea este bine să aveţi la îndemână şi numărul de telefon al veterinarului care-l îngrijeşte.
  • Să duceţi provizii de apă şi de mâncare pentru el, dar aveţi grijă să le consume în cantităţi mici pe parcursul deplasării, iar masa principală să i-o daţi numai la sfârşitul călătoriei.
  • Nu lăsaţi câinele să călătorească cu  capul afară pe fereastră . Se va putea lovi de crengi sau de alte obiecte de pe marginea drunului, sau particule de praf îi pot pătrunde în ochi.  Lăsaţi-i doar geamurile uşor intredeschise deschise pentru a pătrunde aer proaspăt la el.
  • Nu uitaţi să-i puneţi  zgardă cu datele personale şi nr, dvs. de telefon. Luaţi cu dvs. şi carnetul de vaccinuri, botniţa şi lesa.
  • O soluţie foarte bună pentru a călători sigur cu  un câine de talie mare ar fi montarea unui grilaj despărţitor între zona din spate şi spatele maşinii, unde să stea câinele.
  • Cel mai util sfat: ar fi bine să lăsaţi totuşi câinele acasă în grija cuiva sau la un adăpost pe perioada concediului. Altfel, în loc să vă distraţi în concediu, va trebui să aveţi şi grija lui. Este o părere personală, deoarece v-am oferit şi sfaturile cerute de dvs.

One thought on “Cainii in masina. Cum trebuie să îi transporți?

  1. Pingback: Revista presei, 8 feb: Elon Musk vrea avioane electrice. Drumuri cu pavaj fotovoltaic in Franta | 0-100.ro

Adaugati comentariu