Campionatul Naţional de Karting-Dunlop promite o ediţie 2015 spectaculoasă

Campionatul National de Karting-Dunlop 2015 - FRAS

Federaţia Română de Automobilism Sportiv anunţă startul ediţiei 2015 a Campionatului Naţional de Karting – Dunlop.

Odată cu un nou început pentru Federaţia Română de Automobilism Sportiv, a cărei structură de conducere a fost numită în funcţie la sfârşitul lunii februarie a anului curent, karting-ul, cea mai importantă disciplină pentru dezvoltarea sportului automobilistic, va porni, la rându-i, pe un nou drum.

Încă de la prima etapă a CNK Dunlop 2015, ce se va desfăşura pe circuitul de la Prejmer -Braşov, în perioada 2-3 mai se vor implementa noi măsuri ce vor avea ca scop creşterea nivelului de competititvitate şi mărirea numărului de sportivi prezenţi la start. Astfel, Comisia de Karting se angajează să crească nivelul de organizare, să pună un accent mai mare pe respectarea regulamentelor tehnice şi de organizare şi să ofere sportivilor de toate vârstele un mediu corect şi propice pentru dezvoltarea tinerelor talente, pe termen scurt şi mediu. Noua structură de conducere a FRAS va pune accent în acest sezon pe atragerea copiilor către această disciplină, în special al celor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. Se vor anunţa pe parcurs o serie de facilităţi de care aceştia se vor bucura şi care vor sprijini primii paşi pe care un sportiv îi are de făcut în această disciplină.

Cu această ocazie Federaţia Română de Automobilism Sportiv anunță continuarea parteneriatului cu Dunlop, sponsorul principal care a fost alături de această disciplină sportivă încă de la prima ediţie a acestui campionat ce s-a desfăşurat sub tutela FRAS.

Campionatul National de Karting-Dunlop 2015 - FRAS (2)

Darius Petre, Preşedintele al Comisiei de Karting din cadrul FRAS a declarat: „Obiectivul nostru este acela de a creşte atât nivelul competiţional al acestui campionat cât şi mediatizarea lui. Deja ne gândim la sezonul 2016, anul acesta încercând să aşezăm lucrurile, să organizăm echipa şi să stabilim procedurile optime de lucru pentru un campionat de succes. Viziunea noii echipe este pe termen mediu-lung şi pentru ca orice lucru să fie bine făcut, trebuie să urmăm anumiţi paşi de implementare a noii strategii. Ne-am propus ca în 2015 să avem deja o etapă transmisă live, pe un post de televiziune naţional, iar până la finele anului 2016 să dublăm numărul de piloţi aliniaţi la start.”

Norris Măgeanu, Preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a completat: ”Mă bucur că într-un timp foarte scurt care a trecut de la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Automoblism Sportiv am reuşit să punem la punct un campionat naţional de karting care se anunţă cel puţin la fel de bun ca și cel de anul trecut. Vreau să le mulţumesc celor care au muncit în anii trecuţi pentru progresul acestei discipline. Pe de altă parte, îl asigur pe domnul Darius Petre, preşedintele Comisiei de Karting, de susţinerea şi de implicarea nemijlocită a Consiliului Federal FRAS şi a mea, bineînţeles. Vreau să îi mulţumesc şi partenerului Dunlop pentru prezenţa alături de FRAS în ”Micul Circ” şi în sezonul 2015.

Calendarul competiţional al Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2015:

Etapa I: 02-03 mai – Braşov (Prejmer Circuit)

Etapa a II-a: 30-31 mai – Bacău (Speed Park)

Etapa a III-a: 20-21 iunie – Braşov (Prejmer Circuit – desfăşurată în sens invers faţă de prima etapă)

Etapa a VI-a: 11-12 iulie – Bucureşti (AMCKart)

Etapa a V-a: 05-06 septembrie – Constanţa (Maritimo Shopping Center – circuit stradal)

Etapa a VI-a: 26-27 septembrie – Bucureşti

Pentru orice fel de detalii privind participarea în cadrul Campionatului Naţional de Karting Dunlop, dar şi pentru eliberarea licenţelor de pilot pentru sezonul 2015, Federaţia Română de Automobilism Sportiv pune la dispoziţia celor interesaţi adresa de e-mail: office@fras.ro.

Adaugati comentariu