Vine BMW in Romania? Ce a negociat premierul Cioloș

bmw-in-romania-ciolos

Premierul României Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu reprezentații BMW, la sediul central al companiei din Munchen. Discuțiile au vizat posibile investiții BMW in Romania.

”Am discutat despre perspectiva ca BMW, în anii următori, să fie mai prezentă în România. Am prezentat oportunităţile legate de sectorul de cercetare-dezvoltare şi de domeniul IT, unde România oferă deja anumite facilităţi. BMW lucrează mult cu cercetare-dezvoltare şi cu domeniul IT în dezvoltarea modelelor care poluează mai puţin, a modelelor electrice”, a declarat Dacian Cioloş.

”Am convenit ca în următoarele săptămâni să organizăm în România vizita unui grup de specialişti în IT de la sediul companiei BMW pentru a întâlni diferite companii româneşti în acest domeniu, să vedem oportunităţile în viitor”.

”Am discutat mai ales de modelele de autoturisme electrice şi în contextul în care în România în domeniul IT, în domeniul cercetării dezvoltării lucrurile evoluează bine, ar putea să existe anumite apropieri. Dar nu aş vrea să anticipez discuţiile”, a mai precizat premierul României.

Vizita de lucru făcută de prim-ministrul Dacian Cioloş în landul Bavaria a inclus şi o serie de întâlniri cu alte companii, nu doar din domeniul auto, care doresc să investească în ţara noastră, în prim plan aflându-se firmele IT.

Foto: Gandul.info

Adaugati comentariu