Cine este Mick Schumacher?

Mick Schumacher

Mick Betsch? Probabil nimeni n-a auzit de el. Să mai oferim câteva indicii: tatăl său este unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1 din istorie, câștigător de 7 ori al titlului mondial, iar unchiul său a fost, de asemenea, pilot în cel mai titrat campionat.

Da, acum este evident: Mick Betsch este fiul marelui campion german Michael Schumacher. De ce Betsch? Pentru că, la începutul carierei, pentru a evita să fie apreciat pentru valoarea tatalui său, Mick a hotărât să concureze folosind numele de familie al mamei sale. A început astfel să concureze la vârsta de 9 ani, iar primele rezultate notabile au apărut după 3 ani, când a terminat pe locul 9 la general în clasa KF3 din ADAC Kart Masters și pe locul 3 în Euro Wintercup. Un an mai târziu, rezultatele s-au ameliorat, cu un loc 7 în seria Kart Masters și același loc 3 în Euro Wintercup, precum și un loc 3 în seria DMV Kart Championship.

Mick Schumacher

 

În 2014, Mick Betsch a devenit Mick Junior și a luat startul în seriile International și National Junior Championship. Rezultatele obținute au fost remarcabile: locul 2 în seria germană a competiției, la fel ca și în seriile europeană și mondială. Pasul înainte nu a ezitat să apară și, începând cu 2015, de-acum Mick Schumacher s-a aliniat la startul Formulei 4 ADAC, unde a obținut o victorie și s-a clasat de două ori pe podium.

Mick Schumacher

Iată-ne la începutul acestui an, pe care Mick îl va petrece în seria italiană a Formulei 4, alături de alți 40 de piloți. Ajuns la 17 ani, germanul a reușit weekendul trecut performanța de a învinge în două dintre cele 3 manșe ale cursei de deschidere. Pe circuitul Marco Simoncelli, Mick și-a pilotat monopostul motorizat de Abarth către primul loc în clasamentul general, atât în condiții de pistă uscată, cât și pe ploaie. În ultima cursă, mașina lui Schumacher s-a oprit la start, germanul retrogradând de pe prima poziție a grilei până pe locul 17. Afișând un stil incredibil de pilotaj, acesta a revenit până pe poziția a patra, asigurându-și locul 1 la general. Următoarea cursă va avea loc în weekendul 7-8 mai, pe circuitul Adria.

Surse: Abarth, wikipedia.org

Adaugati comentariu