Cireașa de pe tortul compactelor: VW Golf R 400

VW Golf R 400

Să fie oare adevărat? Să asistăm la lansarea unui Golf care să rivalizeze cu ghiulelele supersport? Indiciile ne conduc spre un răspuns pozitiv, mai ales că se apropie aniversarea de 40 de ani a legendarei compacte.

Australienii de la Drive au discutat cu șeful departamentului de comunicații al producătorului german, care le-a mărturisit că ”VW ar putea să prezinte o surpriză. Anul acesta aniversăm 4 decenii de Golf GTI. Veți fi surprinși în mai sau iunie. Să vedem ce se va întâmpla.”

Deși a evitat să confirme intrarea în producție ca serie limitată a modelului R 400, Dominik Hoberg  a afirmat că ”va fi ceva și va fi rapid”. Cu siguranță, varianta aniversară pregătită de germani va fi cea mai impresionantă serie limitată produsă în istoria modelului.  L-am putea vedea pentru prima oară fie în mai, la întâlnirea Worthesee din Austria, fie în iunie, la Festivalul de la Goodwood.

VW Golf R 400

Să ne amintim de prototipul care poate sta la baza noului top-model compact din Wolfsburg. Acesta a fost prezentat la Salonul Auto din Beijing, în 2014 și era echipat cu motorul de 2 litri – turbo provenit de pe GTI. Agregatul a fost modificat pentru a produce 405 CP și 450 Nm, cuplat fiind la o transmisie DSG cu 6 trepte. Grație tracțiunii integrale, R 400 reușea să pătrundă în zona de performanțe a lui Porsche 911, cu un sprint 0-100 km/h în 3.9 secunde și o viteză maximă limitată electronic la 280 km/h.

VW Golf R 400

Chiar și mai interesante sunt zvonurile care vin din Germania: pare-se că motorul care ar sta la baza noului model ar putea fi cel de 2.5 litri, de sub capota lui Audi RS3. Dacă inima lui RS3 este capabilă de 367 de cai, e posibil ca în pieptul Golfului aniversar să producă aproximativ 425 CP! Nimic nu este sigur, însă biletul pentru un loc în primul rând ar putea costa 50.000 euro.

 

Adaugati comentariu