Cum să vă încadrați perfect pe banda de circulație

Banda de circulatie

Prin bandă de circulaţie se înţelege subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, definită prin marcaje rutiere și are o lăţime corespunzătoare pentru circulaţia într-un sens a unui șir de vehicule.

Prin preselecţie se înţelege alegerea din timp a benzii, corespunzător direcţiei de mers. Această acțiune se face de la o distanţă de cel puţin 50 m de colţul intersecţiei atât în localităţi cât, şi în afara acestora, Foarte important de reținut este faptul că în zona de preselecţie sunt interzise toate manevrele. Dacă din neatenţie conducătorul unui vehicul a ajuns pe o altă bandă decât cea voită, îşi va continua deplasarea pe direcţia indicată de săgeţi până la prima intersecţie, unde încadrându-se corect, va putea ajunge pe direcţia dorită.

Cum se numerotează benzile de circulație?

Numerotarea benzilor de circulaţie se face de la acostament către axul drumului. Trecerea de pe banda de circulaţie nr 1, pe banda nr 3 se face succesiv, păstrând o viteză constantă. Se recomandă păstrarea unei benzi, fără să vă riscați în slalomuri periculoase. Banda 1 este destinată vehiculelor care înaintează cu o viteză redusă. Banda 2 este destinată vehiculelor care circulă cu o viteză mai mare, iar banda 3, vehiculelor cu viteza maximă admisă pe porțiunea de drum din localitate sau din afara ei. Este bine să aveți în vedere această ordine pentru păstrarea unui trafic fluid și civilizat.

Citește continuarea articolului pe Miss Auto

One thought on “Cum să vă încadrați perfect pe banda de circulație

  1. Pingback: Cum să vă încadrați perfect pe banda de circulație - Stiri ultima ora, stiri online

Adaugati comentariu