DAB Auto Serv deschide noi showroom-uri Suzuki și Fiat, Jeep

DAB Auto - 5 Mai 2017 Web size 17

DAB Auto Serv, dealer Hyundai, Suzuki și FCA (Fiat, Jeep), inaugurează noi showroom-uri dedicate brandurilor aflate în portofoliul său. Primul dintre acestea poartă sigla Suzuki și a fost deschis pe 5 mai, urmând un nou centru Fiat.

Noul showroom Suzuki situat în Splaiul Unirii, nr. 355 – 369 se întinde pe o suprafață totală desfășurată de 1.000 mp, ce include zona de expoziție auto (500 mp), partea de service și divizia DAB Auto Rulate (etajul 1), fiind rezultatul unei investiții importante, cifrată la 2,7 milioane de euro. Pentru construcția clădirii, DAB Auto Serv a cheltuit 780.000 euro, în timp ce pentru operațiunile de amenajare/sistematizare a zonei în care se desfășoară activitatea exterioară (zone expunere / depozitare stoc auto) au fost investiți 350.000 euro. Terenul aferent a costat 1,6 milioane de euro.

DAB Auto - 5 Mai 2017 Web size 13

Noua reprezentanță Suzuki, cel de-al 22-lea showroom din rețeaua Suzuki România, respectă standardele exigente ale mărcii nipone și furnizează servicii complete 3S: vânzare, service și piese de schimb (sales, service & spare parts). Zona de service este autorizată şi dotată conform standardelor recomandate de producător, oferind toate serviciile în garanție sau post garanție pentru modelele mărcii.

DAB Auto Serv a devenit dealer Suzuki în iunie 2016, livrând în cinci luni de activitate 100 unități. Compania are o deja o țintă mult mai ambițioasă pentru 2017, primul an plin ca reprezentant Suzuki în România: 300 de mașini.

DAB Auto - 5 Mai 2017 Web size 276

Istoric DAB Auto Serv

Compania DAB Auto Serv a fost fondată în anul 2000 având inițial ca principal obiect de activitate repararea autovehiculelor (service mecanică, electrică, caroserie) produse de Renault și Hyundai. În septembrie 2007 au fost dezvoltate facilitățile situate la adresa Cornu Luncii 2 – 4, iar în mai 2008, DAB Auto Serv devine Reparator Autorizat de Producător pentru marca Hyundai, inaugurând primul său service autorizat Hyundai. În august 2010, compania obține calitatea de distribuitor autorizat Hyundai, demarând operațiunile de vânzări autovehicule.

În 2011, au fost extinse facilitățile existente prin investiții suplimentare în actuala locație, iar patru ani mai târziu, în martie 2015, DAB Auto Serv devine și distribuitor, respectiv reparator autorizat pentru mărcile Grupului FIAT (Fiat, Fiat Comerciale, Alfa Romeo, Lancia, Jeep, Crhysler, Dodge, Abarth, Maserati). Anul trecut, marca Suzuki intră, la rândul său, în portofoliul brandurilor reprezentate de DAB Auto Serv în țara noastră.

Rezultate DAB Auto Serv

car-sales

Cifrele de vânzări DAB Auto Serv au urmat un trend ascendent încă de la demararea operațiunilor de distribuție de mașini noi și rulate, în urmă cu șapte ani. În 2016, compania a livrat 686 de vehicule noi și 85 second-hand, iar anul acesta previziunile DAB Auto Serv anunță cel puțin 1.200 unități, dintre care 1.000 noi și 200 rulate.

marci-dab

Situația pe mărci arată că Hyundai este, în prezent, brandul principal, acesta acoperind peste jumătate din livrările de anul trecut: 484 mașini. Pe locul doi s-au situat mașinile grupului FCA (Fiat Chrysler Auto), cu 109 unități urmat de brandul nipon Suzuki, cu 100 unități.

Indicele de satisfacție al clienților DAB Auto Serv se situează în mod constant peste media înregistrată la nivel național de dealerii de automobile noi activi pe teritoriul României: 96,67% versus 91,19%, în trimestrul patru din 2016.

csi-dab

Noi investiții DAB Auto Serv

Dezvoltarea rețelei DAB Auto Serv continuă în 2017 cu inagurarea unui nou showroom și service autorizat Fiat și Jeep. Noua investiție va acoperi zona de Sud-Est a Capitalei și va respecta standardele de producator FCA, intr-o locatie separata fata de facilitatile actuale. Centrul auto dedicat mărcilor grupului Fiat Chrysler Auto va fi construit în vecinătatea noului showroom Suzuki inaugurat pe 5 mai, suprafața totală construită fiind estimată la 2000 mp, pe un teren de 4500 mp alocat activitatilor de distributie si service autorizat.

Adaugati comentariu