Debut în Campionatul Național de Karting al României

Campionatul National de Karting al Romaniei FRK

Kiss David la clasa Promo BB, Mihai Șuteanu la clasa Pufo, David Șerban la clasa Mini, Daniel Vasile la clasa KFJ și Aldrin Opran la clasa KZ2 sunt primii câștigători din sezonul 2015 al Campionatului Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting.

Desfășurată pe circuitul AMCKart din București, prima etapă a sezonului din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, a fost una extrem de disputată la toate clasele. Sâmbătă, în antrenamente și calificări, temperaturile au fost mai scăzute, cerul fiind acoperit parțial de nori, iar duminică toate manșele s-au desfășurat pe o vreme însorită și la temperaturi mult mai ridicate.

La clasa Promo BB, dedicată piloților cu vârste între 5 și 7 ani, au participat două fete:  Denisa Andreea Mureșan (Real Racing) și Remina Tudorancea (CSSK, care a debutat la această clasă. În calificări, Kiss David a fost cel mai rapid și a reușit să obțină în final prima sa victorie din Campionatul Național de Karting al României, după două manșe finale fără greșeală. Podiumul clasei a fost completat de Denisa Andreea Mureșan și Eric Enache (Tomis Kart), câștigătorul Cupei FRK în 2015.

Campionatul National de Karting al Romaniei FRK

La clasa Pufo, dedicată piloților cu vârste între 6 și 8 ani, Mihai Șuteanu (Tomis Kart) a fost cel mai rapid în calificări, iar victoria din prima finală și locul secund din cea de-a doua i-au adus primul succes din 2015 la această clasă. Vlad Ceanga (Real Racing) și Remus Mihnea Tudorancea (CSSK) au completat podiumul primei etape a sezonului.

Campionatul National de Karting al Romaniei FRK (02)

La clasa Mini, piloți cu vârsta între 9 și 12 ani, David Șerban (Real Racing) a controlat lupta în toate sesiunile și și-a asigurat prima poziție în clasament cu maximum de puncte. Andrei Carcea (BRT) a avut și el o evoluție constantă și a încheiat pe locul secund la clasa Mini, podiumul fiind completat de Ada Arsene (Real Racing).

Campionatul National de Karting al Romaniei FRK (03)

Și la clasa KFJ, dedicată piloților cu vârste între 12 și 14 ani, cel mai rapid pilot din calificări a reușit să se impună în final. Daniel Vasile (Real Racing) a obținut prima victorie din 2015 în România, podiumul clasei KFJ fiind completat de Alexander Prelea (JMS Performance) și Nicholas Pascu (CSSK), câștigătorul Cupei FRK, organizată la începutul acestei luni.

Campionatul National de Karting al Romaniei FRK (04)

Și la clasa KZ2 seniori (peste 15 ani) lupta a fost una extrem de disputată, Aldrin Opran (JMS Performance), cel mai rapid în calificări, reușind să câștige ambele manșe finale și să-și asigure astfel prima victorie din 2015. Bulgarul Simeon Simeonov (CSSK) și Andrea Raimondi au completat podiumul clasei KZ2.

Campionatul National de Karting al Romaniei FRK (05)

“Sezonul a început așa cum ne așteptam. Am avut piloți debutanți la clasa Promo BB, o clasă susținută de Federația Română de Karting, am avut lupte interesante la toate clasele, am reușit să atragem piloți străini și am avut spectatori în tribune. Sunt sigur că vom avea un sezon spectaculos și că lupta pentru titlurile naționale se va decide abia în ultima etapă”, a spus Lucian Ștefan, președintele Federației Române de Karting.

Tot de la prima etapă a sezonului a început STAR KART CHALLENGE, competiția dedicată vedetelor și sportivilor din alte discipline care vor avea ocazia pe parcursul acestui sezon să piloteze un kart de competiție pe circuitul AMCKart. Clasamentul se va întocmi în funcție de cel mai bun timp obținut pe un tur de circuit cu un kart care dezvoltă o viteză de până la 160 km/h. Primii 12 din clasament vor participa apoi la cursa STAR KART CHALLENGE programată pe 19 – 20 septembrie în cadrul etapei a cincea din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting.

Adaugati comentariu