Fiat Aegea este noul sedan compact al casei italiene (Istanbul LIVE)

?

Fiat Aegea este noul sedan compact al casei italiene. Dezvăluit în premieră mondială, în fața unui public numeros, la Salonul Auto de la Istanbul, noul model va ajunge și în România în prima parte a anului viitor.

Locația aleasă pentru debutul mondial al noului sedan nu este deloc întâmplătoare. Desenat în Italia, la FCA Centro Style, Aegea a fost creat în colaborare cu partenerii turci de la Tofaș, parte a uriașului grup industrial Koc, producția berlinei italiene urmând să fie asigurată de uzina de la Bursa, aceeași facilitate de pe ale cărei linii de asamblare ies în prezent Linea, Doblo și Qubo.

Cu o lungime de 4,5 metri, o înălțime de 1,78 metri și o înălțime de 1,48 metri, noul Aegea afișează dimensiuni tipice segmentului C. Portbagajul se va încadra, de asemenea, în limitele clasei, volumul de încărcare anunțat de Fiat fiind de 510 litri. Oferta de spațiu va fi una extrem de generoasă, promit italienii, totul grație ampatamentului de 2,64 metri.

?

În ciuda pretențiilor mass-market, designul lui Fiat Aegea este unul emoțional, tipic italian. Explicația este simplă. Noul model a fost gândit de la bun început ca un sedan și nu ca un model derivat dintr-un hatchback, caroseria sa atent proporționată cucerind prin liniile seducătoare, demne chiar și de un Alfa Romeo.

În materie de motorizări, Aegea va putea fi comandat în compania unei game compusă din două dieseluri Multijet II și a două unități pe benzină – cel mai probabil fiind vorba de motorul de 1,4 litri, în variantele sale aspirată și turbo. Spectrul de putere va fi cuprins între 95 și 120 CP. Din ofertă vor face parte transmisii manuale și automate, precum și cea mai nouă iterație a sistemului de infotainment Uconnect, înzestrat cu un touchscreen de 5 inci, sistem de navigație TomTom, conexiuni Bluetooth și USB standard.

?

Italienii nu se vor opri, însă, aici. Aegea este doar începutul, alături de noul sedan, gama de modele compacte Fiat urmând să fie extinsă cu un hatchback și un break. Pe piețele din zona EMEA, inclusiv Turcia, debutul comercial al berlinei este programat pentru luna noiembrie, în România, Aegea fiind așteptat în showroom-uri în 2016.

CORESPONDENȚĂ DE LA SALONUL AUTO DE LA INSTANBUL

One thought on “Fiat Aegea este noul sedan compact al casei italiene (Istanbul LIVE)

Adaugati comentariu