Hibrid vs diesel: test comparativ

Hibrid vs diesel

Hibrid vs diesel. Pentru a vedea care este mai bun, am pus sub lupa testelor comparative două modele de clasă medie, în iterațiile lor convenționale și în cele “alternative”. Cine consumă mai puțin?

Astăzi, mai mult ca niciodată, economisirea polarizează întreaga atenție a industriei auto. Economie de carburant, economie de greutate etc. Când vine vorba de pasiune, însă, conservatorismul este greu de învins.
Bineînțeles, în centrul dezbaterilor despre estomparea treptată a conceptului tradițional de automobil prin ale cărui „vene” ar trebui să curgă doar combustibili fosili se află modelele hibride. Pe alocuri, intransigența militanților anti-hibride capătă chiar accente ideologice. În colțul advers, fanii modelelor eco nu se lasă nici ei mai prejos, fiind în stare să apere cu orice preț caracterul mesianic al propulsiilor hibride, menite să salveze planeta. Și de cele mai multe ori, balanța adevărului pare să se încline în favoarea lor.

 
Pentru a determina cine are, de fapt, dreptate, am decis să nu cădem pradă convingerilor personale, ci să orchestrăm un duel corect al valorilor empirice. Așadar, a sosit momentul unui test comparativ de amploare menit să releve diferențele reale de consum și dinamică dintre sistemele de propulsie convenționale diesel și cele hibride, protagoniștii fiind un sedan (BMW 330e versus 325d) și un break (VW Passat GTE versus Passat 2.0 BiTDI), ambele de clasă medie.

 
Nu am ales, însă, cele mai slabe versiuni diesel din gamele convenționale, deși acestea puteau părea alegerea mai indicată într-o cursă a economisirii. Pentru a fi corecți până la capăt, am apelat la versiuni echivalente de putere și, mai ales, de preț raportat la modelele hibride. Iar pentru a nu ignora nici progresul tehnologic atins în arena eco, nu am apelat la hibrizii clasici, ci am ales două modele de ultimă oră, de tip plug-in, de la BMW și VW. Acestea promit o autonomie electrică mult mai generoasă, folosindu-se de un set de baterii de capacitate mai mare și de posilitatea reîncărcării la priză pentru a parcuge câteva zeci de km cu emisii zero. Un bonus real? Descoperiți în cele ce urmează.

 

BMW 330e vs 325d

Hibrid vs diesel

Un Seria 3 hibrid nu este, poate, o noutate absolută. Un astfel de model era deja prezent în gama BMW încă din 2012, însă, vechiul ActiveHybrid3 era promotorul unui concept tehnic complet diferit de cel afișat de protagonistul testului nostru, 330e. Dacă versiunea precedentă punea accentul pe un caracter dinamic exacerbat (sub capotă se afla un motor cu șase cilindri în linie și 306 CP), noul 330e este un ecologist în adevăratul sens al cuvântului, un plug-in hybrid care, grație abilității de a-și reumple bateriile prin conectarea la priză, este capabil să ruleze electric 100% câteva zeci bune de kilometri. Încărcarea este posibilă inclusiv în garajul de acasă, o priză de 220V fiind suficientă pentru ca nivelul de energie să fie din nou cel maxim în aproximativ 3 ore. Suficient pentru ca 330e să poată glisa electric, în liniște deplină, 40 km. Asta potrivit fișei tehnice. În realitate, însă, autonomia s-a situat undeva la jumătate: 22 km în oraș și 25 km pe drumuri extraurbane.

Hibrid vs diesel
Diferența pare mare, într-adevăr, dar distanțele relevate sunt arhi-suficiente în contextul drumurilor uzuale casă-birou (cu atât mai mult cu cât mașina poate rămâne conectată la priză în timp ce lucrați). Odată „evaporată” energia din baterie, BMW 330e funcționează precum un hibrid clasic în modul Auto eDrive, motorul termic și cel electric lucrând în tandem sau separat, în funcție de viteză sau de topografia drumului. Dacă nivelul de energie stocat în baterie este suficient de ridicat, unitatea clasică rămâne inactivă până la 80 km/h. Pe de altă parte, în modul Max eDrive se poate rula 100% electric până la o viteză de 120 km/h, peste acest prag propulsia termică intervenind automat.

Hibrid vs diesel
Capacitatea de a economisi este, bineînțeles, direct proporțională cu dorința de a exploata întregul spectru de resurse al mașinii (valabil pentru orice hibrid). Reîncărcarea bateriei devine, de asemenea, un test de voință, având în vedere că această operațiune ar trebui repetată la fiecare 25 km. Și costul energiei electrice este important, pentru economii importante, fiind necesară conectarea la priză eminamente în timpul nopții, atunci când prețul unui kWh este mai avantajos. În scenariul parcurgerii unui traseu de 50 km (30 km în oraș, pe baterii, respectiv 20 km în afara orașului, în modul Hybrid), costul ar fi de aproximativ 11 lei. O cifră onorantă ce creionează 330e drept o alternativă pertinentă la dieselul 325d, care, în aceleași condiții, v-ar scoate din buzunar 19 lei. Trebuie menționat, totuși, că eficiența modelului alimentat cu motorină este mult mai puțin influențată de tipurile de drum abordate (motiv pentru care am supus cele două modele la teste identice, pe trasee identice), de cele mai multe ori, în compania dieselului cheltuielile putând fi, de fapt, mai scăzute. Să luăm în calcul o călătorie pe autostradă, context în care 325d câștigă la toate capitolele: fiecare litru de motorină costă mai puțin și oferă o autonomie mai mare decât un litru echivalent de benzină, chiar și cu ajutorul venit din partea sistemului de propulsie hibrid.

Hibrid vs diesel
Cuplul instant al motorului electric îi conferă teoretic lui 330e un mic avantaj dinamic în fața dieselului, de asemenea extrem de vivace, însă, greutatea suplimentară a bateriilor și anvelopele „verzi” cu rezistență mai redusă la înaintare au o influență deloc fastă, 325d fiind, în cele din urmă, modelul mai incitant la condus. Spre deosebire de filozofia Toyota, care nu renunță sub nicio formă la cutiile cu variație continuă caracteristice, BMW utilizează o transmisie automată clasică cu opt trepte, infinit mai rafinată și mai rapidă. Interacțiunea dintre motorul electric și cel termic nu este, totuși, la fel de bine pusă la punct, trecerea de la o sursă de propulsie la alta fiind mai sesizabilă decât ne-am dori.

Hibrid vs diesel

Concluzii

BMW 330e

 Sportivitatea tipică BMW este nealterată. La prețuri apropiate, cu bateria plină, consumul lui 330e este clar mai redus, economiile făcute pe termen lung putând fi consistente, cu atât mai mult dacă veți avea timpul necesar reîncărcării periodice a bateriilor. Frânele nu sunt la fel de bune, iar portbagajul este mai mic.

BMW 325d

 Mai ușor cu aproape 200 kg, dieselul păstrează intactă plăcerea tradițională în conducere tipică BMW chiar dacă accelerațiile și reprizele sunt mai slabe. Dieselul este mai eficient dacă bateria hibridului e descărcată, iar frânele sunt mai bune.

Verdict AutoExpert

Lăsați-vă absorbiți de mirajul eco al modelelor plug-in hibrid și veți descoperi un nou mod de viață. Inevitabil, nu veți putea rezista tentației de a obține cel mai bun randament al sistemului hibrid, încercând să mențineți cât mai mult oprit motorul termic și să recuperați cât mai multă energie la frânare. Cu 330e, acest stil de condus pro-consum nu devine, însă, prioritar. Nu există frunze verzi sau alte premii, luminițe albastre care să te agaseze. Limuzina eco bavareză se conduce aproape la fel de natural precum un Seria 3 convențional. Cu atât mai mult cu cât plăcerea de a conduce este la fel de mare și atunci când se rulează cu emisii zero, performanțele fiind chiar superioare echivalentului diesel 325d. Dieselul nu este nici la fel de rafinat, din pricina zgomotului caracteristic și, mai ales, a sistemului start&stop intruziv a cărui intervenție putea fi mai elegantă.
DATE TEHNICEBMW Seria 3 
Model330 E325 D
Motor termic/nr.cilindriL4, turboL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.9981.995
Putere maxima/turatie (CP/rpm)184/5.000-6.500224/4.400
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)290/1.350-4.250450/1.500-3.000
Motor electric
Putere maximă (CP)88-
Cuplu maxim (Nm)250-
Putere totală ansamblu (CP)252-
Cuplu total ansamblu (Nm)420-
Transmisiespatespate
Cutie de vitezeautomată, 8 trepteautomată, 8 trepte
L/l/h (mm)4.633/1.811/1.4294.633/1.811/1.429
Ampatament (mm)2.812.81
Masa la gol (kg)1.7351.57
Volum portbagaj (l)370480
Baterie (kWh)7,6-
Accelerație 0-100 km/h (s)6,16,5
Viteza maximă (km/h)225245
Consum mixt (l/100 km)2,14,6
Emisii CO2 (g/km)44124
Preț (euro cu TVA)43.98042.990
Volkswagen Passat Variant 1.4 GTE vs 2.0 BiTDI 4Motion
Dintre cele două teste comparative, duelul fratricid dintre Passat GTE și Passat 2.0 BiTDI este singurul caracterizat prin puterea net superioară a sistemului de propulsie convențional. Să nu credeți că VW nu oferă și motorizări TDI mai puțin potente, însă, pentru a echilibra diferențele de costuri, am fost nevoiți să apelăm la dieselul de vârf cu două turbine. În plus, acesta vine doar în compania tracțiunii integrale 4Motion, un detaliu ce trebuie luat în seamă în stabilirea mediei reale de consum.
Hibrid vs diesel
Estimările oficiale referitoare la eficiență trebuie privite în permanență cu un aer ușor sceptic, afirmație cu atât mai valabilă în cazul hibridelor de tip plug-in: conform fișei tehnice, Passat GTE, spre exemplu, se laudă cu un consum mediu fabulos de 1,6 l/100 km. O astfel de cifră miraculoasă rămâne, totuși, un deziderat greu de atins chiar și doar în contextul rulării cu emisii zero pe câteva zeci bune de kilometri. Odată activat modul hibrid, realitatea devine cu totul alta. De aceea, pentru un rezultat verosimil în ceea ce privește cifrele de consum am ales să luăm în calcul două tipuri de teste, unul realizat cu bateria plină și altul cu un nivel zero de energie. Astfel, putem scoate în evidență posibilele neconcordanțe referitoare la condițiile cele mai favorabile de testare a consumului, citate de producători.
Hibrid vs diesel

Passat GTE nu face excepție, în viața de zi cu zi cifrele fiind ușor diferite. Din cei 50 km promiși pentru autonomia electrică maximă, limuzina eco a reușit să parcurgă doar 33,4 km în oraș și 29,7 km în afară.
Hibridul nu predă, totuși, armele, reușind să își surclaseze la limită rivalul BiTDI (care obține, de asemenea, rezultate excelente), în materie de consum: pe traseul de test urban, GTE a înregistrat o medie de 7,63 l/100 km, urmat la mică distanță de diesel. Poate părea neverosimil ca un motor pe benzină să fie mai puțin gurmand decât un TDI, dar acesta este farmecul hibridrizării propulsiei. Din perspectiva buzunarului, însă, ar fi mai bine să mergeți pe calea tradițională a propulsiei termice: deși palpabile, avantajele oferite de GTE nu sunt, totuși, suficient de semnificative pentru a contrabalansa diferența de preț dintre plug-in hibrid și diesel, chiar și acum, când costurile de achiziție sunt mai apropiate ca niciodată. În cele din urmă, Passat GTE nu reușește să fie suficient de economic pentru a se impune în fața modelului diesel când bateria este descărcată.

Hibrid vs diesel

Dincolo de consum, apar, bineînțeles, și nuanțele de caracter ale fiecărui model. Mulțumiță aportului adus de motorul electric, GTE este în permanență capabil să se miște într-o manieră extrem de convingătoare, chiar dinamică, în funcție de solicitări, rapiditatea caracteristică reprizelor sale fiind demnă de un motor de cilindree mult mai generoasă. Deja imuni la inovațiile cu care ne-a obișnuit cursa downsizing-ului, nu ne mai miră deloc faptul că GTE ascunde sub capotă o adevărată capodoperă a miniaturizării: un motor turbo de numai 1,4 litri și 150 CP. Toată această vervă nu poate ține, totuși, pasul cu rivalul BiTDI de 2 litri și nu mai puțin de 240 CP, unul dintre cele mai reușite motoare diesel ale momentului. Puterea generoasă nu ar însemna, însă, nimic, fără forța impresionantă cu care unitatea bi-turbo împinge marele Passat, resursele disponibile fiind livrate ferm, indiferent de regimul de turație. Rafinamentul este tema de bază: cuplul este dezvoltat liniar, fără sincope, de la ralanti până în imediata  vecinătate a liniei roșii. Deznodământul unui întreg război nu poate fi redus la o singură luptă, e adevărat, cu atât mai puțin la o singură cifră. Nu ne putem abține, însă, să privim admirativ la numărul 6. De atât are nevoie Passat BiTDI pentru a atinge 100 km/h. Admirabil, antitetic chiar, în lumina eficienței atât de bine puse în scenă.
Hibrid vs diesel

 

Concluzii

VW Passat GTE

 Cu talentul de a rula cu emisii zero, GTE este o alternativă interesantă. Se vede depășit de BiTDI la dinamică, accelerație și frâne. Este mai scump decât dieselul, iar consumul mai mic doar cu bateria plină.

VW Passat 2.0 BiTDI

 Cea mai mare autonomie totală și cele mai bune accelerații sunt avantaje clare în favoarea modelului convențional, tracțiunea integrală și motorul vivace de 240 CP cântărind mult în această ecuație. Roata de rezervă reduce volumul portbagajului, dar eficiența este mai bună comparativ cu GTE cu bateria descărcată.

Verdict AutoExpert

Bătrânul Rudolf Diesel poate răsufla ușurat, în cele din urmă. Oricât de mare este influența electrificării trenului de rulare asupra creșterii eficienței motorizărilor alimentate cu benzină, campionul economiei (cel puțin în acest caz) rămâne dieselul, costurile mai reduse de achiziție și consumul mai mic în traficul real fiind avantaje insurmontabile în duelul propulsiilor din gama Passat. Modelul plug-in hibrid își menține, totuși, aura de rafinament și confort, rularea cu emisii zero, în liniște absolută și în perfectă armonie cu natura având un farmec cu totul aparte, ce nu poate fi subestimat. Păcat, totuși, că un plin de energie electrică este suficient doar pentru drumurile uzuale de acasă la birou. O autonomie electrică reală mai generoasă ar fi fost mult mai utilă. Este de apreciat că la un consum sensibil mai mic, modelul bi-turbo diesel se impune și la capitolul accelerații, fiind un atlet capabil să acopere distanțe lungi, cu o autonomie totală clar superioară rivalului său plug-in hibrid.

 
DATE TEHNICEVW Passat Variant 
Model1.4 GTE2.0 BiTDI 4Motion
Motor termic/nr.cilindriL4, turboL4, bi-turbodiesel
Cilindree (cmc)1.3951.968
Putere maxima/turatie (CP/rpm)156/5.000-6.000240/4.000
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)250/1.500-3.500500/1.750-2.500
Motor electric
Putere maximă (CP)115-
Cuplu maxim (Nm)330-
Putere totala ansamblu (CP)218-
Cuplu total ansamblu (Nm)400-
Transmisiefațăintegrală
Cutie de vitezeDSG, 6 trepteDSG, 7 trepte
L/l/h (mm)4.767/1.832/1.4774.767/1.832/1.477
Ampatament (mm)2.7912.791
Masa la gol (kg)1.7351.735
Volum portbagaj (l)483-1.613650-1.780
Baterie (kWh)9,9-
Accelerație 0-100 km/h (s)7,66,3
Viteza maximă (km/h)225238
Consum mixt (l/100 km)1,75,6
Emisii CO2 (g/km)39146
Preț (euro cu TVA)39.15941.775

 

 

 

 

Adaugati comentariu