HonDA sau HonNU? Honda HR-V, un Jazz care a luat vitamine

Honda HR-V (1)

Honda se bate cu pumnul în piept din totdeauna: suntem zei ai fiabilității, iar mașinile noastre sunt mașini pentru șoferi. Am vrut să vedem dacă noul HR-V chiar gravitează în jurul celui aflat la volan, așa că am luat-o la plimbare. Am dus la munte versiunea cu motor 1.5 pe benzină, 130 CP, 155 Nm și cutie manuală cu șase trepte. Așadar HonDA sau HonNU? Foto: Bogdan Paraschiv.

Construită pe platforma micului Jazz, Honda HR-V vine cu talia robustă al unui luptător de sumo, dar și cu formele fluide de SUV Coupe. Acest luptător de sumo cu veleități dinamice grațioase are o figură agresivă, pentru că în partea frontală, creatorii japonezi au montat o grilă proeminentă și faruri cu trei colțuri, care îi dau o expresie încrunatată. Din păcate, HR-V primește și o bilă neagră. Farurile cu halogen ale modelului cu linie de echipare Elegance nu sunt tocmai o tehnologie contemporană. Trebuie să bifezi următoarea linie de echipare, Executive, dacă vrei LED-uri.

Honda HR-V (10)

Din profil, liniile de coupe sunt atrăgătoare, dar înșelătoare, iar mânerul portierei din spate este ascuns, așa că aproape că nu-ți dai seama că este o mașină în cinci uși.  În partea din spate, Honda a reușit un posterior frumos, iar dincolo de hayon-ul atractiv se ascunde surpriza pe care o vom dezvălui mai târziu în testul nostru.

Interiorul este proiectat pentru a fi confortabil și relaxant, iar montanții subțiri nu te vor obliga să te tot foiești în scaun, pentru că îți vor da libertatea unei vizibilități impecabile. La volanul lui HR-V, în fața bordului sofisticat, depui un efort minim pentru o satisfacție maximă. Ții în mână un volan îmbrăcat în piele, ai pedale soft și un display orientat ușor către șofer, fără însă a-i deranja pe pasageri. Honda HR-V (3)Sistemul multimedia Honda Connect cu operare Android integrează un ecran tactil de 7 inci și îți dă posibilitatea de a-ți aduce la bord cel mai bun prieten în trafic, Waze, odată ce ți-ai conectat telefonul prin Bluetooth. Linia de echipare Elegance aduce sistemul de navigație ca dotare standard.

Sub display, ai clima pe care o poți controla tot tactil. HR-V vine cu scaune încălzite în versiune standard.

La îndemână, în consola centrală, se află frâna electrică de parcare. Un pic mai în spate, sub cotieră, un spațiu de depozitare care pare mic, dar care permite configurații multiple: are multe butoane, suporturi, capace, pentru a-l delimita în funcție de ce vrei să pui în el: telefon, pahare și orice ai mai ascunde de privirile curioșilor care au pus ochii pe Honda ta. Consola centrală nu este plină, ci are o nișă dedesubt, unde mai poți ascunde câte ceva și unde îți poți încărca telefonul, pentru că se regăsesc acolo două mufe USB.

  • Consum extrem de redus
  • Spațiu generos
  • Vizibilitate excepțională
  • Opțiunile oferite de Honda Connect
  • Ventilații din plastic ieftin
  • Preț prea mare

Schimbătorul montat sus, în poziție ideală, are o cursă scurtă, astfel încât aproape că ai senzația că schimbi treptele cu puterea minții și treci ușor prin cele șase rapoarte ale cutiei manuale. Pentru cine preferă un HR-V automat, este disponibilă cutia CVT. Avem însă o veste proastă pentru cei care vor off-road pe bune și sunt fani ai tracțiunii integrale: trebuie să vă reorientați! HR-V nu are nici opțiunea asta! Pentru iubitorii de motoare diesel, există însă, un 1.6i-DTEC cu 120 CP și cuplu aproape dublu față de cel al motorului pe benzină, 300 Nm.

Aproape totul este capitonat la interior, ușile sunt îmbrăcate într-un textil plăcut la atingere. Dar pielea de pe volan nu este deloc atrăgătoare. Pe lângă sacul de bile albe adunate de când ne-am urcat în mașină, am mai găsit una neagră: ventilațiile arată de parcă au fost furate de pe o mașină de acum 15 de ani.

În spate, nici chiar un pasager foarte înalt nu va fi nevoit să-și strângă genunchii la piept și să sufere la drum lung. Dar cotiera de acolo dă senzația de fragilitate și ți-e teamă să te sprijini de ea cu toată greutatea. Mai ales dacă ești luptătorul de sumo despre care vorbeam la început.

Honda HR-V (4)Ne-a uimit consumul micului SUV fabricat la Kumamoto, în sudul Japoniei. Extra-urban, nu a urcat peste 5.5 l/100 km, atunci când am condus liniștit. Forțeaz-o un pic la urcare pe serpentine și bordul îți va indica o valoare apropiată de 7 l/100 km. Nici de asta nu ne plângem. Dar dacă vrei un consum și mai mic, ai în stânga, spre ușă, un buton magic, Econ. Nu, nu e doar o altă dimensiune a efectului placebo. Dacă mergi economic, ceasul central din bord va avea un cadran verde. Dacă vei călca fără milă pedala de accelerație, riști să te alegi cu o margine a ceasului roșie. Ah, și cu permisul suspendat!

Și pentru că vorbeam de magie, Honda vine cu banchetă rabatabilă Magic Seats, un concept care transformă portbagajul de 470 de litri într-o adevărată piscină de 1.026 de litri. Dacă dai pe spate scaunul din dreapta față, poți să bagi acolo placa de surf, iar în spate, la o înălțime de 1,240 mm, poți să plimbi ficusul cu ghiveci cu tot.

HR-V nu este tocmai mașina în care îți poți adormi copiii, pentru că nu este nici pe departe cel mai silențios SUV din segment. Japonezii rămânân restanțieri la capitolul anti-fonare, pe care au sacrificat-o în favoarea unei mase reduse.

Cu gardă la sol de 17 centimetri, nu vei tresări când îți vei urca HR-V-ul pe o bordură și nici nici nu vei regreta că nu ai service-ul pe speed dial atunci când vei lua o groapă.

HR-V-ul tău s-ar putea să treacă neobservat în trafic. Dar trebuie să te gândești că trăiești în interiorul și nu în exteriorul mașinii. Iar acolo o vei simți ca pe un SUV confortabil, spațios, chiar relaxant, cu mici sincope la capitolul materiale.

Honda HR-V (11)

În cursa vânzărilor, HR-V pierde startul din cauza prețului, pentru că rivalii Mokka, Juke, Captur și CX-3 au prețuri de pornire mult mai mici. 21.588 este cel mai ieftin SUV de clasă mică de la Honda și 25.188 (Executive, diesel) este cel mai scump. Din fericire pentru japonezii de la Honda, HR-V recuperează încă din primul viraj, pentru că are anumite funcții și dotări pe care le regăsești doar în clasa premium. În versiune standard, primești în pachet și avertizare la coliziune frontală, sistem activ de frânare în oraș, senzori de lumină, ploaie, parcare și scaune față încălzite.

Aproape orice culoare de caroserie costă 468 euro. Singura vopsea oferită gratuit este tocmai spectaculoasa Milano Red!

Honda HR-V (9)

Verdict AutoExpert

HonDA sau HonNU? Putem spune un DA hotărât, pentru că Honda este gândită cu precizia tipică mantrei japoneze. HR-V este acel Jazz care a luat prea multe vitamine, SUV-ul de oraș pe care îl arunci peste bordură și peste gropi fără motive de panică. Honda HR-V este mașina care nu face compromisuri în privința trioului spațiu-confort-economie.

Adaugati comentariu