Între timp, în America, războiul pickup-urilor ia amploare

pickup

Ceea ce americanii numesc „pickup” – iar noi ar trebui să le spunem „camionete” însă folosim tot termenul lor pentru că sună mai bine – este genul de mașină gândită pentru niște oameni hotărâți care știu foarte bine ce vor.

Iar ceea ce vor ei este Ford, Chevrolet sau Dodge. Rivalitatea dintre mărcile producătoare de pickup-uri în State este legendară și naște discuții la fel de aprinse ca echipele de fotbal din Marea Britanie sau… orice subiect în Rusia, atâta timp cât e prezentă o cantitate suficientă de vodcă.

Ultimul subiect de discuție pe această temă se pare că este utilizarea de către Ford a aluminiului în fabricarea caroseriei noii lor camionete, seria F-150. Motivele din spatele acestei decizii luate de Ford sunt simple: aluminiul este mai ușor decât oțelul fără a face compromisuri prea mari în ceea ce privește rezistența, oferind mașinilor o masă proprie mai mică și performanțe dinamice mai bune și un consum de carburant redus. Sau Ford ar putea argumenta altfel: toată lumea face asta.

Ei bine, nu și Chevrolet (deocamdată, cel puțin). Cei de la GM și-au dat seama că nu e deloc o idee bună să folosești materiale „moi” la mașini destinate unor oameni „tari”, așa că au trecut la atac. Într-o serie de clipuri video care nu circulă în acest moment decât pe internet (o spun de parcă asta nu ar însemna că oricine poate să le vadă…), cei de la Chevrolet pun la îndoială decizia Ford și prezintă, prin antiteză, mașina lor care e făcută din oțel.

Prin metode greu de combătut – exemplul cu cele două cuști în mod sigur va face multe minți înguste să aleagă o mașină care se bazează strict pe oțel ca material folosit pentru structura de rezistență – Chevrolet încearcă să informeze publicul cu privire la ce mare greșeală sunt pe cale să facă în cazul încare nu-și cumpără camioneta din oțel pe care se întâmplă s-o producă chiar ei.

Totuși, clipurile sunt  amuzante și trebuie să recunosc că, oricât de tare aș sprijini utilizarea materialelor ușoare în industria auto, dacă aș avea un urs grizzly în față și două cuști în spate, tot în cea de oțel aș intra și eu… Și după ce ursul se va fi cărat, m-aș duce și mi-aș cumpăra un Ford F-150, desigur.

https://www.youtube.com/watch?v=tLFe8g7E2sc

Adaugati comentariu