Așa-i când te plictisești de mașini. Aflați, probabil, într-o pauză de cafea, inginerii de la Mercedes s-au gândit să aducă luxul și sportivitatea fix acolo unde ar trebui să se afle – pe terneul de golf. Zis și făcut: Mercedes Garia Golf Car poate deveni în viitor alegerea celor mai exigenți dintre jucători.
 

După 3 ani în care au adunat idei și sugestii, specialiștii în carturi pentru golf de la Garia sunt pregătiți să lanseze vehiculul ideal pentru terenurile de golf. Pentru asta, au apelat la specialiștii în lux și sportivitate, numiți Mercedes. Cu forțe unite, cele două companii scot la iveală un vehicul de golf cu caracteristici unice.

Mercedes Garia Golf Car

Totul începe de la forma aerodinamică și stilată a caroseriei, care ne face să uităm de vehiculele pătrățoase de până acum. Era nevoie de o aerodinamică îmbunătățită, pentru că vehiculul atinge 31 km/h, iar curentul este chiar puternic la acea viteză. Cine folosește bicicleta, știe despre ce vorbesc. În plus, era nevoie și de o pereche de mânere solide, pentru că o asemenea viteză pe terenul de golf o transformă într-un supercar în segment!

Centrul de greutate este coborât la maximum, prin adoptarea plafonului din fibră de carbon, iar suspensia cu două brațe și frânele cu discuri pe față adaugă siguranță în exploatare. Amatorii de senzații tari, au la dispoziție chiar și un mod de rulare SPORT! Bateriile sunt suficient de mari pentru a permite o autonomie de 80 km.

Mercedes Garia Golf Car

La interior, Mercedes Garia Golf Car se dovedește un real S-Class al mașinilor de golf. Bancheta dreaptă, tipică segmentului, este acum curbată și adăpostește un compartiment refrigerat. Fibra de carbon, elementele metalice  și lemnul natur întregesc atmosfera luxoasă. Dincolo de latura opulentă, Mercedes Garia Golf Car își menține aspectul practic, atât de necesar jocului nobil: bordul poate adăposti 6 mingi de golf și câte o sticlă pentru fiecare ocupant, iar compartimentul din spate este suficient de încăpător pentru doi saci de golf. O tabletă de 10.1 inci, furnizată de producător, are rol de sistem de infotainment, computer de bord, sistem GPS și…orice vă mai trece prin minte.

Momentan, nu există planuri clare pentru producția de serie, fiind asamblate doar două exemplare. Însă, în funcție de reacția publicului, producătorii vor decide viitorul lui Mercedes Garia Golf Car.

Sursa: AutoBlog