Mercedes pregătește o electrificare de proporții!

Gama Mercedes electric

Prima măsură pe care o va lua brandul din Stuttgart este înlocuirea completă a motoarelor cu ardere internă. Astfel, o familie nouă de motoare pe benzină, 4 și 6 cilindri în linie (M 256) își va face apariția în 2017. Noua generație de propulsoare va beneficia de starter și alternator într-o singură piesă, plasată între motor și transmisie (ISG), care le va reporni rapid și în liniște, precum și de filtru de particule. Acesta din urmă, își va face debutul pe modelele S-Class cu motoare pe benzină, începând cu 2017, urmând a echipa progresiv și celelalte propulsoare cu aprindere prin scânteie.

Mercedes OM 654

În cazul propulsoarelor diesel, motorul OM 654 care echipează modelul E 220 d, va fi urmat de o serie de variante cu 4 și 6 cilindri. Noile propulsoare vor fi poziționate longitudinal și transversal și, în funcție de model, acestea vor antrena fie separat punțile față sau spate, fie vor fi cuplate la un sistem de tracțiune integrală.

Concomitent cu dezvoltarea noilor familii de motoare, Mercedes dezvoltă și rețeaua de curent de 48 de volți. Aceasta oferă o putere de 4 ori mai mare decât actualele sisteme, în condițiile păstrării aceleiași intensități, fără să fie necesară adoptarea unei arhitecturi de siguranță specifică unui sistem de înaltă tensiune. Sistemul va realiza, astfel, recuperarea energiei la frânare, asistența la accelerare și pornirea de pe loc în regim electric, fără a fi necesară prezența unor componente de înaltă tensiune, tipică actualelor motoare hibride.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

MotorFest la final – București 2024

Expoziția de motoare a fost organizată de revista MotorXpert, susținută de Groupama și găzduită de București Mall. Bucureștiul, un oraș mereu în mișcare, a fost gazda unei experiențe extraordinare pentru pasionații

Scroll to Top