Misterele Palatului Regal de pe Calea Victoriei

palatul-regal

Dacă te plimbi pe Calea Victoriei din Capitală ajungi, invariabil, la clădirea cu arhitectură sobră, care găzduiește la ora actuală Muzeul Național de Artă al României, cunoscută altădată drept Palatul Regal. Află câte ceva din istoria acestui edificiu!

Cea mai frumoasă casă din București

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, numitul Voicu Fiştu şi-a donat prin testament casa mănăstirii Kreţulescu, cu care era vecin. Era în locul unde se termina orașul. Clădirea și-a schimbat proprietarul de mai multe ori. Mulți ani mai târziu, voievodul Alexandru Ghica a transformat-o în Casă Domnească, adică în propria reşedinţă. Și vodă Alexandru Cuza a locuit acolo.

O nouă reședință domnească

Venit la putere în locul lui Cuza în 1866, regele Carol I a decis să modifice clădirea. Aşa a început construcţia noului Palat Regal, proiectat de arhitectul Paul Gottereau. Regele Carol al II-lea a refăcut și a mărit edificiul, după planurile arhitecţilor N.N. Nenciulescu şi Karl Liman. Ridicat pe cinci niveluri, în stil neoclasic, noul palat avea săli în stiluri arhitectonice variate.

Citeste mai departe

Adaugati comentariu