Primele imagini cu noua Honda Civic. Restart timpuriu

honda-civic (1)

Honda Civic se pregătește de un schimb de generații timpuriu, noul hatchback dedicat pieței europene urmând să debuteze până la finele anului. 

Honda și-a ascultat cu atenție fanii, luând decizia de a înlocui chiar din această toamnă, actualul Civic, considerat un eșec moderat pe piața din Europa.

Următoarea generație, cea de-a zecea, adoptă schimbări radicale, menite să readucă modelul nipon pe harta celor mai bune modele de segment C. Honda promite o platformă complet nouă și o reducere importantă a masei la gol, totul asezonat cu un design modern, însă nu la fel de extrovertit precum cel curent.

Japonezii au prezentat la Geneva un concept apropiat de versiunea de serie, mai lung, mai lat și mai plat cu 130 mm, 30 mm, respectiv 20 mm, decât actualul model. Și interiorul va adopta un look mai elegant și o ergonomie mai coerentă.

honda-civic (5)

Marea revoluție vine la capitolul motorizări, noul Civic urmând să fie oferit în compania unei noi familii de unități turbo i-Vtec cu trei și patru cilindri, de 1,0 litri/130 CP (L3) și 1,5 litri/175 CP (L4), plus binecunoscutul diesel de 1,6 litri și 120 CP.

Adaugati comentariu