Noua taxa auto: Vignete în locul Timbrului de mediu

timbrul-de-mediu

O noua taxa auto nu va lua locul Timbrului de mediu, eliminat luna trecuta. În locul acestuia, vor fi introduse vignete „cu un cost redus” care vor ține cont de cât poluează mașina, a anunțat ministrul Mediului, Daniel Constantin.

„Sigur nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare noi vom pregăti legislaţia să introducem acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă, care vor avea un cost redus. Acele viniete vor fi, dacă vreţi, o analiză a autoturismelor care vor circula, în funcţia de gradul de poluare,” explică vicepremierul.

Potrivit lui Daniel Constantin, decizia de a introduce sau nu o taxă pentru accesul maşinilor în oraş va aparține integral autorităților locale, care vor avea și sarcina de a realiza zonarea localităților, direct proporțională cu valoarea viitoareler vignete.

„Va fi un certificat de calitate a aerului sub formă de eco-viniete, acestea vor fi eliberate atunci când maşinile merg să facă inspecţia periodică, costurile vor fi minimale, doar costurile de printare a acestor eco-vignete, după care, sigur, prin cadrul legislativ pe care îl vom crea autorităţile publice locale vor fi cele care vor hotărî o eventuală taxă sau nu”, a adăugat ministrul Mediului.

Timbrul de mediu a fost eliminat de la 1 februarie. Acesta era în vigoare din 15 martie 2013 și lua în considerare emisiile de CO2 și vechimea mașinii. Taxa auto a fost introdusă pentru prima dată în 2007 și, în forma sa inițială, era calculată în funcție de vechimea mașinii, de norma Euro îndeplinită și de capacitatea cilindrică a motorului.

Adaugati comentariu