Noul Audi A5 Sportback e aici – imagini și informații oficiale

audi-a5-sportback (1)

A doua generație Audi A5 Sportback va fi prezentată la Paris, toate secretele noului model fiind dezvăluite deja oficial în avanpremiera celui mai mare Salon Auto al toamnei.

După ce am făcut cunoștință cu A5 Coupe, a sosit momentul să admirăm versiunea cu patru portiere a acestuia (chiar cinci, dacă socotim că portbagajul dispune de hayon). Noul A5 Sportback apelează la aceeași direcție conservatoare de design. Chiar dacă liniile sale dinamice nu reprezintă o revoluție, A5 Sportback arată așa cum ar fi trebuit să arate și noul A4: superb, cu proporții bine definite și o parte frontală mai agresivă. Farurile xenon sunt standard, cu faruri LED și Matrix LED inteligente, cu titlu de opțiuni.

În ton cu fratele cu două uși A5 Coupe, noul Audi A5 Sportback și-a adăugat în fișa tehnică, bineînțeles, câțiva centimetri în toate direcțiile. Lungimea măsoară acum 4,73 m, lățimea 1,84 m, iar înălțimea 1,39 m, în timp ce ampatamentul a crescut de la 2,76 m la 2,82 m. Portbagajul are un volum respectabil cuprins între 480 litri și 1.030 litri (cu scaunele din spate rabatate). Interiorul este preluat ad-literam de la A5 Coupe și A4, la pachet cu cea mai nouă iterație a sistemului multimedia MMI cu display central de 8 inch și ceasurile de bord digitale Audi VIrtual Cockpit (12,3 inch).

audi-a5-sportback (13)

La capitolul motorizări, A5 Sportback se prezintă cu două versiuni TSI și trei TDI. Gama de motoare pe benzină debutează cu un turbo de 2 litri și 190 CP, disponibil și în varianta de top cu 252 CP, capabilă să propulseze A5 Sportback până la 100 km/h în doar 6 secunde – cu un consum mediu de 5,9 l/100 km. Pe anumite piețe, Audi oferă și un A5 Sportback g-tron, alimentat cu benzină și gaz natural. Acesta vine cu un turbo TFSI de 2 litri și 170 CP, cu emisii de 100 g CO2/km și o autonomie de 500 km cu un plin de gaz (rezervor dedicat de 19 kg).

Familia TDI este compusă din motorul de 2 litri cu 190 CP, oferit și în versiune Ultra cu un consum mixt de 4,1 l/100 km (4,2 l/100 km pentru non-Ultra), respectiv din propulsor V6 de 3 litri cu 218 CP/400 Nm (consum 4,6 l/100 km) sau 286 CP/600 Nm.

La vârful noii linii A5 Sportback va sta modelul de înaltă perfomanță S5, animat de un TFSI de 3 litri și 354 CP/500 Nm. Marele turbo V6 consumă în medie 7,3 l/100 km și atinge 100 km/h cu start de pe loc în 4,7 secunde. Cutia automată cu opt trepte Tiptronic, tracțiunea integrală Quattro (diferențial Haldex) și suspensia sport adaptivă sunt standard, alături de sistemul de frânare automată și de pilotul automat adaptiv cu funcție Stop&Go și Traffic Assist.

audi-a5-sportback (6)

Adaugati comentariu