Nu, nu ești deloc paranoic dacă-ți iei o „mașină” din asta: Conquest Knight XV

knight xv - autoexpert.ro (8)

Ești, însă, un pic bogat, pentru că vei da 800.000 de dolari pe o astfel de hardughie, sumă la care vei primi un rest de 50 de dolari,  suficient cât să-i umpli cam o cincime din rezervor.

Uitându-te la mașina asta îți dai seama imediat că n-are cum să ne numească „Fluffy Bunny”, iar canadienii care-o fac au fost perfect conștienți că are nevoie de un nume pe măsură, așa că i-au zis Conquest Knight XV. Ai în fața ochilor 8,8 tone de metal într-o caroserie lungă de 5,5 metri și înaltă de peste doi metri. Dacă în clipa asta mintea îți zboară la Marauder, mașina blindată făcută celebră de emisiunea TopGear, nu ești chiar așa de departe.

Nu ești nici foarte aproape, însă, pentru că acest Conquest Knight XV își începe viața ca un Terradyne Gurkha, un vehicul militar la fel ca Marauder, însă considerabil mai mic. Totuși, are o armură suficient de puternică pentru a rezista împotriva armelor ușoare și chiar a RPG-urilor (lansatoare de rachete ușoare).

Spre deosebire de alte mașini blindate pe care le poți cumpăra de pe piață, cum ar fi limuzinele de lux ale producătorilor germani, lui Conquest Knight XV nu i s-a aplicat blindajul ulterior, ci a fost construit de la zero cu acest gând în minte folosind cele mai performante materiale din domeniu disponibile în prezent.

knight xv - autoexpert.ro (35)

Nu va câștiga premii pentru frumusețe, asta e clar, cu geamurile laterale de forme neregulate, balamalele aplicate și multitudinea de detalii care-i aglomerează exteriorul, însă după un atac cu grenade, cei dinăuntru au șanse mai mari s-o facă decât dacă s-ar fi aflat într-o mașină normală.

Interiorul în care în mod normal ar sta oameni îmbrăcați în uniforme grele, cu protecții și scuturi, a fost prelucrat de canadienii de la Conquest astfel încât să fie mai pe placul celor care l-ar putea folosi, având acum finețuri precum tapițerie din piele, ecrane, tablete și console de jocuri PlayStation.

knight xv - autoexpert.ro (26)

Cele 8,8 tone sunt mișcate de un motor V8 diesel de 6,7 litri ajutat de un motor electric, atunci când este cazul. Puterea dezvoltată de motorul termic este de 304 CP, iar cuplul maxim are valoarea de 894 Nm. Dacă din cine știe ce motiv preferi o motorizare pe benzină, Conquest îți oferă posibilitatea de a alege un V10 de 6,8 litri care oferă 330 CP și doar 557 Nm, însă nu prea ne dăm seama de ce ai vrea să faci asta, întrucât consumul de carburant ar fi, probabil, dublu. Nu-i bai, însă, Knight XV având un rezervor de 238 de litri…

 

Adaugati comentariu