Peugeot 301 facelift: Logan are de ce să se teamă

peugeot-301 (1)

Peugeot 301, concurentul francez al Daciei Logan, a primit un update tehnic și stilistic, același tratament de care a beneficiat în această toamnă și modelul de la Mioveni.

Grila frontală, farurile și bara de protecție față au fost redesenate, pentru a-i imprima sedanului Peugeot un aer modern. Prizele de aer inferioare integrează acum un set de lumini de zi cu tehnologie LED, în timp ce paleta de culori exterioare a fost extinsă cu trei nuanțe, Artense Grey, Moka Grey și Deep Blue.. Opțional se pot specifica jante din aliaj de 16 inch.

La interior, schimbările sunt chiar mai profunde. Peugeot 301 poate fi, în sfârșit, echipat cu un sistem multimedia modern, cu touchscreen color de 7 inch, navigație 3D TomTom și funcții de screen mirroring, respectiv integrare Android Auto și Google CarPlay. Noi materiale, de calitate superioară, și-au făcut de asemenea apariția la nivelul planșei de bord și a consolei centrale. Volumul portbagajului a rămas neschimbat: 506 litri.

Gama de motorizări rămâne neschimbată, cu două versiuni aspirate pe benzină (1.2 PureTech cu trei cilindri și 82 CP, 1.6 VTi cu patru cilindri și 115 CP) și două diesel (1.6 BlueHDi cu 92 și 100 CP). Toate sunt cuplate la transmisii manuale cu cinci trepte, o cutie automată cu șase trepte Quickshift fiind oferită opțional pentru modelele 1.6 VTi.

Pentru piața europeană, producția sedanului Peugeot va fi asigurată în continuare de uzina spaniolă de la Vigo, din 2012 până în prezent fiind comercializate peste 360.000 exemplare 301.

peugeot-301 (5)

Adaugati comentariu