Pokemon Go: Mercedes-Benz pornește la vânătoare

Pokemon Go s-a transformat într-o obsesie mondială, iar Mercedes-Benz pornește la vânătoarea de Picachu.

Acum depinde doar de potențialii clienți să prindă pokemoni, pentru că producătorul auto premium își promovează produsele și serviciile prin intermediul jocului.

În străinătate, cei dependenți de Pokemon Go sunt atrași în showroom-uri sau la evenimente locale de către Mercedes-Benz, care folosește diverse module pentru a-i convinge pe jucători să vină mai aproape și pentru a-i transforma în clienți. Modulele sunt vizibile pentru jumătate de oră pentru toți cei care au instalat jocul pe telefoanele lor.

Un manual detaliat a fost deja distribuit dealer-ilor din Germania, Statele Unite și Australia, pentru ca aceștia să învețe cum să urmeze pașii campaniei de vânzări. Așadar, dealerii își pot înregistra propria locație pe site-ul Pokemon Go.

Inovator în domeniul marketing-ului, Mercedes-Benz este primul producător auto care își promovează produsele și serviciile prin intermediul lui “Pokemon Go”, jocul care a fost lansat deja în peste 20 de țări, printre care și România!

Anterior, compania și-a promovat produsele și prin intermediul unor jocuri ca Mario Kart 8 sau Forza Motorsport.

One thought on “Pokemon Go: Mercedes-Benz pornește la vânătoare

Adaugati comentariu