Porsche plănuiește noi vehicule electrice și cu hidrogen

electrice - autoexpert.ro (1)

Coroborând informații obținute în urma discuțiilor cu Ulrich Hackenberg, directorul de cercetare și dezvoltare VW Group și datele scurse despre patentele pentru care a aplicat Porsche recent, publicația Autocar a descifrat în mare măsură planurile Porsche pentru viitoarele modele electrice și cu pilă de combustibil.

Faptul că în Stuttgart se pregătește un rival pentru BMW Seria 5 care nu poartă numele de Mercedes-Benz nu mai e de multă vreme un secret, chiar dacă încă mai așteptăm niște detalii oficiale confirmate.

Nici o mare parte din ceea ce urmează nu a fost confirmat oficial, însă jurnaliștii de la Autocar sunt dispuși să bage mâna în foc pentru fiecare dintre informațiile astea.

În primul rând, ei spun că Porsche Panamera Sport Turismo ar putea oferi o idee foarte bună despre cum va arăta mașina finală, precum și despre dimensiunile ei exterioare. Potrivit datelor obținute de Autocar, noul Porsche va veni cu o versiune electrică cu baterii, dar și una care va folosi hidrogenul lichid pe post de carburant.

Platforma pe care cele două versiuni cu propulsie alternativă o vor folosi este bazată pe viitoarea soluție oferită de Porsche ce va purta numele de MSB și va sta la baza viitorului Panamera sau a modelelor Bentley, însă în cazul electricelor va suferi modificări semnificative. Mai exact, zonele de deformare și protecție din față și din spate sunt păstrate în totalitate, precum și componentele longitudinale ale șasiului, însă sunt ajustate pentru a putea face loc bateriilor și motoarelor montate în spate.

Prinderile motoarelor au fost gândite în așa fel încât să ajute la rigiditatea totală a mașinii, dar și la protecție în cazul unui impact, motorul devenind practic parte a structurii „eMSB” (așa cum a fost ea botezată de Autocar). Tot o componentă a structurii de rezistență este și ceea ce patentele numesc „impact plate” (placă de impact), niște plăci așezate între celulele bateriilor care sporesc substanțial rezistența în cazul unui impact lateral.

Potrivit Autocar, versiunea electrică cu baterii a lui Pajun ar trebui să se numească Porsche 718, în timp ce cea cu hidrogen lichd va purta numele Porsche 818. Principalele piețe pentru cele două modele sunt coasta de vest a Americii, orașele mari din China dar și Europa, unde stațiile de hidrogen încep, ușor-ușor, să apară.

* În imagine este o speculație a celor de la Autocar despre cum ar putea arăta viitorul model Porsche.

Sursa: Autocar.co.uk

 

Adaugati comentariu