Portretul-robot al persoanei perfecte

Suntem condiționați de modelele pe care le vedem la televizor sau în jurnalele de modă: femei frumoase, cu picioare lungi și talie de viespe, bărbați bine făcuți, înalți, cu părul bogat. Sociologii susțin că subțirimea corpului și simetria sunt indicatori ai frumuseții și tinereții, iar noi suntem „programați“ să ne dorim aceste trăsături atractive.

Un studiu britanic, realizat în 2011, arată că 12% din femei ar da până la zece ani din viață pentru a avea o siluetă androgină – adică, circumferința umerilor să fie egală cu cea a taliei și a șoldurilor. Și bărbații sunt din ce în ce mai preocupați de aspectul fizic: 29% din reprezentanții sexului tare se gândesc la felul în care arată de cel puțin cinci ori pe zi.

Cum arată femeia ideală

Potrivit unei cercetări recente, un grup select de bărbați și femei a fost rugat să se uite la câteva fotografii cu celebrități feminine și masculine și să identifice care sunt cele mai bune caracteristici ale lor, pentru a afla cum ar trebuie să arate femeia, respectiv bărbatul perfect. Conform cercetării, reprezentantele sexului frumos ar prefera să aibă silueta „șnur“, fără forme voluptoase, cu șolduri precum ale actriței Emma Watson. Unele preferă totuși bustul generos. Bărbații, în schimb, apreciază cel mai mult femeile cu bustul amplu, precum al vedetei TV Kim Kardashian. Studiul arată și că femeilor le-ar plăcea să aibă trăsăturile precum le are modelul britanic Cara Delevingne, în vreme ce reprezentanții sexului masculin se simt mult mai atraşi de fizionomia actriței Megan Fox. Ambele sexe preferă doamnele și domnișoarele cu părul lung, doar că femeile îl preferă pe cel al Ducesei de Cambridge, în timp ce domnii au au atracție pentru cel al actriței Scarlett Johansson. În viziunea femeilor, actrița Gwyneth Paltrow are abdomenul ideal, iar, potrivit partcipanților la studiu, modelul Elle Macpherson are picioarele perfecte.

Aflati cum trebuie sa arate barbatul perfect

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top