Presiunea în pneuri și importanța ei

Presiunea in pneuri

De obicei controlăm aspectul anvelopelor doar înainte de plecarea în cursă şi completăm presiunea în pneuri cam o dată pe lună. Pe timpul rulajului însă, pot apărea unele scăderi ale presiunii sau chiar perforări accidentale ce nu pot fi sesizate imediat şi care pot deveni foarte periculoase.

Nu de puţine ori, în rulajele cu viteze mari, o pană de cauciuc a generat  accidente de circulaţie grave, cu morţi şi răniţi. Din punct de vedere al siguranţei circulaţiei este imperios necesar să ştim, în orice moment al rulajului, despre pierderile de aer ce pot apărea în anvelope precum şi temperatura acestora, pentru a preveni apariţia accidentelor. Circulaţia cu anvelope aflate sub valoarea presiunii nominale poate avea mai multe efecte negative:

-creşte gradul de uzură al anvelopelor,

-creşte consumul de combustibil,

– micşorează aderenţa faţă de sol,

-creşte riscul de accidente.

Instalaţiile de supraveghere a presiunii anvelopelor sunt destinate să sesizeze în timp foarte scurt pierderile de aer  pe timpul mersului şi să avertizeze şoferul despre acestea. Ele sunt compuse din  senzori (montaţi lângă valvele roţilor, ce măsoară permanent presiunea şi temperatura şi trimit informaţiile sub formă de semnale radio codificate la calculatorul de bord) şi un display care afişează valorile de presiune şi temperatură pe fiecare roată.

Presiunea in pneuri

Un senzor este deci un modul electronic ce conţine  un detector de presiune, unul de temperatură şi un emiţător de unde radio codificate, toate alimentate de la o mini baterie electrică. Semnalele radio sunt emise codificat pentru a nu influenţa alte automobile aflate în apropiere sau pentru a nu fi influenţate de acestea. La apariţia anomaliei (presiune scăzută, temperatură ridicată), calculatorul generează semnale de avertizare optice şi acustice pentru şofer.

presiunea în pneuri

Pe plan mondial există mulţi fabricanţi de sisteme de supraveghere a presiunii în pneuri: printre aceştia putem aminti pe marii producători de anvelope Michelin, Goodyear, Pirelli etc. Costul acestor instalaţii de supraveghere  a presiunii diferă de la un fabricant la altul şi de la o clasă de automobile la alta, cele montate pe automobilele din clasa lux fiind cele mai scumpe (peste 1000 euro). Unele instalaţii mai ieftine sunt realizate sub formă de module simple putând fi montate pe orice automobil în timp ce altele, mai complexe, sunt mai scumpe fiindca necesită modificări ale jantelor şi conectare de date la calculatorul de bord al maşinii, fiind realizate diferit pentru fiecare model de maşină în parte.

 

Adaugati comentariu