Renault Dieselgate: Suspiciuni și percheziții în scandalul emisiilor

dieselgate-renault

Dieselgate transcede dincolo de grupul VW. Renault intră sub lupa poliției anti-fraudă franceze, în urma suspiciunilor privind instalarea unor dispozitive de fraudare a testelor de emisii pe motoarele diesel ale mărcii.

Potrivit AFP, autoritățile au efectuat deja percheziții la centrul de inginerie din Lardy și la centrul tehnic Guayncourt, precum și la sediul central Renault de la Billancourt, mai multe computere și echipamente tehnice fiind consfiscate. Un reprezentant al sindicatului CGT Renault, Florent Grimaldi, a dezvăluit că raidul poliției a vizat exclusiv unitățile responsabile cu omologarea și dezvoltarea unităților de control pentru motoare.

Noul Dieselgate, respectiv acuzațiile privind existența unor dispozitive ilegale de control al emisiilor, similare celor utilizate de VW, pe propulsoarele diesel Renault, au apărut în urma controalelor amănunțite realizate de Comisia Royal, o comisie tehnică independentă însărcinată de statul francez să verifice dacă mașinile producătorilor francezi apelează la trucurile folosite de colegii germani.

În total, 100 de modele urmează să fie testate, 25 dintre acestea purtând sigla Renault. Până la finele anului trecut, Comisia Royal probase deja emisiile a 11 modele diferite, printre care și patru Renault. Niciun soft ilegal nu ar fi fost, însă, descoperit, se arată într-un comunicat al constructorului francez, care confirmă perchezițiile întreprinse de autorități.

Așa cum era de așteptat, scandalul nu a rămas fără ecou. Acțiunile Renault au scăzut dramatic cu 20%, în ultimele 24 ore, compania pierzând deja nu mai puțin de 5 miliarde din capitalizarea de piață.

Pentru care nu sunt familiarizați cu scandalul Dieselgate, trebuie să menționăm că acesta a izbucnit în septembrie 2015, după ce Grupul VW a admis că modelele echipate cu motorul 2.0 TDI din seria EA189 erau dotate cu un soft care activa, practic, sistemele catalitice avansate menite să reducă emisiile de oxid de azot specifice propulsoarelor alimentate cu motorină doar în timpul sesiunii de teste. Concernul german riscă să plătească o amendă usturătoare, autoritățile americane respingând soluțiile tehnice propuse de VW. CITEȘTE TOTUL DESPRE VW DIESELGATE AICI.

Adaugati comentariu