Renault Romania are un nou director de comunicare

adna-ionescu

Începând de astăzi, Grupul Renault Romania are un nou director de comunicare. Astfel, Adina Ionescu, ex-PR MOL România, o înlocuieşte pe Anca Oreviceanu, care va prelua alte responsabilităţi profesionale în cadrul Grupului.

Adina Ionescu are peste 20 de ani de experiență în comunicare în companii multinaționale, cu expunere la medii de afaceri diferite precum Petrol și gaze (MOL), Rețele și tehnologii (Alcatel-Lucent / Nokia), Managementul energiei (Schneider Electric) sau Electronice, telefonie mobilă și semiconductori (Samsung Corporation). Este absolventă a facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din București, unde a finalizat și un master în „Comunicare și marketing”.

Totodată, Adina Ionescu a profesat și în domenii de activitate adiacente relațiilor publice, cum ar fi managementul mărcii, comunicarea de marketing sau digitală, activând și timp de 3 ani ca voluntar în ONG-uri.

Din postura de director de comunicare, Adina Ionescu acoperă activităţile de comunicare internă, externă şi de responsabilitate socială ale tuturor mărcilor şi entităţilor Grupului Renault în România.

Adaugati comentariu