Skoda Kodiaq a fost lansată oficial! Iată detaliile complete.

2017-Skoda-Kodiaq-63

Celor care se săturaseră de teasere, imagini-spion, filme cu exemplare camuflate testate pe Nordschleife și schițe, ipotetice sau reale, cehii le fac o surpriză: au lansat Skoda Kodiaq înainte de Salonul Auto de la Paris. Iată detaliile oficiale!

Lansarea a fost spectaculoasă: 600 de jurnaliști din 31 de țări, precum și oameni din domeniul politic și cultural au fost invitați de oficialii Skoda la prezentarea oficială a primului SUV de clasă medie din istoria cehilor. Iar locația aleasă a fost impresionantă în egală măsură: Kraftwerk Berlin. Capitala Germaniei, cu al său ritm vibrant a pus la dispoziție gigantul complex construit în 1961, și care a alimentat cu curent orașul timp de 36 de ani.

Skoda Kodiaq este, deci, un model demn de a fi lansat în acest mediu plin de energie. Dezvoltat timp de 4 ani și testat în peste 1 milion de kilometri, SUV-ul ceh se vrea un all-rounder menit să facă față cu succes oricărei provocări. Iar prima provocare în care s-a lansat a fost protejarea rasei de urși care i-a împrumutat numele. În timpul show-ului, cehii au oferit un cec de 25.000 USD primăriei orașului Kodiak, care-i va folosi pentru protecția urșilor.

Skoda Kodiaq

Să începem cu măruntele inovații care fac noul model să iasă din mulțime: clapeta rezervorului găzduiește o racletă de gheață, ușile din față au integrate umbrele (cine-ar vrea să iasă în ploaie după umbrela din portbagaj), iar muchiile ușilor sunt protejate de plastice retractabile, pentru a nu le ”ciupi” vopseaua în parcare. În total, 7 noi găselnițe ale cehilor își fac loc pe noul model. Simply clever, nu?

Dar nu acestea sunt datele esențiale ale mașinii. Așa cum se anunțase deja, Skoda Kodiaq are dimensiunile unui SUV tipic de clasă medie, cu o lungime de 4,70 metri, o lățime de 1,88 metri și o înălțime de 1,68 metri.  Ampatamentul generos de 2,79 metri, face ca habitabilitatea să se situeze la cote maxime. Nici nu avea cum să se-ntâmple altfel, din moment ce SUV-ul poate oferi, pe lângă configurația cu 5 locuri pe două rânduri, și una cu 7 locuri, distribuite pe 3 rânduri de scaune. Asta nu înseamnă că mașina este grea. Dimpotrivă: în echiparea de bază, greutatea sa este de doar 1452 kg. Și dacă asta nu ar fi fost de ajuns, coeficientul de rezistență la aer este de doar 0,33, excelent pentru această clasă.

Skoda Kodiaq

Cehii au reușit să integreze 7 locuri folosind varianta lungă a platformei MQB, pe care este construit și VW Tiguan XL. Grație acesteia, și volumul portbagajului strălucește, ajungând la 720 litri pentru varianta cu 5 locuri, sau la un maxim de 2065 litri, în cazul rabatării banchetelor. Aceste valori devin și mai impresionante, dacă le raportăm la lungimea totală a mașinii, care este cu doar 40 mm mai lungă decât Skoda Octavia! Kodiaq oferă, deci, cel mai spațios portbagaj din segment, iar la nevoie poate tracta remorci de până la 2,5 tone.

Călătoria este și mai plăcută grație instalației de climatizare automate cu 3 zone de confort, disponibilă opțional. Scaunele din față pot fi ventilate și reglate electric, beneficiind și de memorarea poziției. Poziția banchetei rabatabile 60:40, poate fi reglată, aceasta culisând 18 cm și înclinându-și spătarele individual.

Șoferul este asistat de o mulțime de sisteme de siguranță activă, precum frânare de urgență în oraș, protecția pietonilor, pilot automat adaptiv, asistare la părăsirea benzii de rulare și detectarea mașinilor din unghiul mort. În plus, pentru prima oară în gama Skoda, sistemul de asistență la tractarea remorcii preia comanda direcției la deplasarea în marșarier la viteze reduse. Pe lângă acesta, Manouver Assist frânează automat atunci când în spatele remorcii apare un obstacol. Patru camere cu unghi larg de vizualizare au grijă ca manevrele în locuri strâmte să devină floare la ureche.

În ceea ce privește conectivitatea, Skoda Kodiaq nu face rabat de la nicio caracteristică de top: de la informațiile despre trafic, vreme, străzi (prin Google Street View) și hărți, până la puncte de interes și prețuri la combustibil, toate sunt disponibile gratuit în primul an. Sistemul infotainment este asistat de un display de 6,5 inch care vine în echipare standard. Un pas mai sus găsim varianta Skoda Bolero, care aduce un ecran de 8 inch și funcție In Car Communication (ICC). Sistemul audio de top este un Canton de 575 W pe care-i revarsă din 10 difuzoare.

În final, gama de motoare este formată din două propulsoare TDI și trei TSI, toate respectând normele Euro 6. Propulsorul de 2 litri TDI este oferit în două variante de putere: 150 CP și 340 Nm, respectiv 190 CP și 400 Nm. Cu prețul unui consum mediu declarat de 5,0 l/100 km, cel mai puternic dintre ele accelerează SUV-ul de la 0 la 100 km/h în 8,6 secunde, ajutându-l să atingă 210 km/h. Benzinarele au capacități de 1,4 litri (125 CP și 200 Nm) și 2,0 litri (180 CP și 320 Nm). Cele două vârfuri de gamă sunt cuplate exclusiv la transmisia DSG cu 7 trepte, în timp ce restul pot fi combinate cu transmisia manuală în 6 trepte.

 

 

 

One thought on “Skoda Kodiaq a fost lansată oficial! Iată detaliile complete.

Adaugati comentariu