Skoda SUV și toate secretele sale – VisionS Concept

skoda-suv-1

Skoda SUV este surpriza pregătită de marca din Mlada Boleslav pentru Salonul Auto de la Geneva. Skoda a ales, însă, să dezvăluie un concept apropiat de versiunea de serie: VisionS.

skoda-suv-2Noul SUV compact Skoda, fratele lui VW Tiguan și al viitorului Seat Aran, va fi prezentată la Salonul de la Paris, în toamnă, iar numele său va fi Kodiak și nu Snowman, așa cum anunța bursa zvonurilor.

Până atunci, ne vom delecta la Geneva, peste numai o lună, cu Skoda VisionS Concept, prototipul ce prefigurează până la nivel de detaliu noul SUV Kodiak. Designul urmează îndeaproape liniile elegante ale noului Superb, pe care le transpune în mod fericit pe o caroserie mai înaltă de crossover.

Dimensiunile lui VisionS confirmă speculațiile anterioare. Kodiak va avea 4,70 m lungime, 1,91 m lățime și 1,68 m înălțime. La baza sa va sta versiunea lungă a platformei modulare MQB, utilizată și de viitorul VW Tiguan XL cu șapte locuri.

Noul Skoda SUV va fi oferit alături de trei motorizări pe benzină cu puteri cuprinse între 125 și 220 CP și două dieseluri de 120 și 190 CP. Urmând exemplul lui Tiguan, Skoda Kodiak ar putea fi disponibilă și într-o variantă hibridă. Transmisia integrală va fi standard sau opțională, în funcție de versiune.

skoda-suv-3

Revenind la ConceptS Concept, Skoda spune că acesta oferă spațiu amplu pentru șase pasageri, scaunele sale fiind repartizate pe trei rânduri distincte. Modelul de serie va dispune de cinci sau șapte locuri.

One thought on “Skoda SUV și toate secretele sale – VisionS Concept

Adaugati comentariu