De-aia suntem unde suntem: un român a fost filmat circulând cu mașina pe contrasens, pe o autostradă din Italia. Nu mult, doar 15 km! Din fericire, deși a folosit cu nonșalanță ambele benzi, nu a provocat niciun accident.

Încă ne mai mirăm de ce suntem priviți precum extratereștrii în străinătate? N-ar trebui, din moment ce astfel de exemplare fac tot posibilul să păteze imaginea țării peste granițe. Dumnealui este, din păcate, român. A vrut să iasă pe autostradă, a nimerit bine direcția, doar că a greșit sensul.

Nimic revoltător până aici: errare humanum est! Numai că, în loc să facă stânga împrejur, iubitul nostru concetățean și-a continuat excursia spre prima ieșire pe contrasens! Și nu pe banda de urgență, așa cum v-ați putea imagina, ci pe cea de viteză! După 15 km și devierea circulației de pe ”terenul de joacă” al tânărului de 29 de ani, poliția italiană a intervenit.

Roman contrasens autostradă Italia

Urmările: permis suspendat, sechestrarea mașinii VW Polo pe care o conducea românul și șifonarea, dacă mai era nevoie, a imaginii României în Italia și în întreaga lume, ”grazie” clipului postat pe youtube. Acesta a fost filmat de camerele de supraveghere montate pe Autostrada A24, în zona Castel Madama, din nord-estul Romei.

Sursa: HotNews