Bugatti Chiron este cel mai rapid și cel mai scump automobil de serie al momentului, iar primele teste internaționale cu hypercar-ul de 1.500 CP ne dau prilejul să vedem cum accelerează acesta de la 0 la 350 km/h (200 mph), prag îndepărtat, însă, de viteza maximă năucitoare: 420 km/h.

Motorul quad-turbo W16 montat central afișează o cilindree de 8,0 litri, un cuplu maxim de 1.600 Nm (constant între 2.000-6.000 rpm) și un sistem de injecție duală, de tip duplex, cu 32 injectoare. Este cuplat la o transmisie cu dublu ambreiaj și șapte trepte, similară celei anterioare, dar complet recalibrată, emite 450 g CO2/km și consumă în medie 20 l/100 km.

Frânele ceramice vin cu specificații de Formula 1, iar șasiul este în premieră adaptiv, oferind patru setări (Lift, EB Auto, Autobahn și Top Speed). Performanțele sunt, bineînțeles, năucitoare, sprintul 0-100 km/h fiind realizat în mai puțin de 2,5 secunde, de transmiterea eficientă a resurselor la roți fiind responsabil sistemul de tracțiune integrală permanentă și noile anvelope Michelin de 20 inch – special dezvoltate pentru Bugatti. Doar 500 de exemplare vor fi produse, prețuite la 2,88 milioane de euro cu TVA fiecare.