SRT Tomahawk Vision Gran Turismo – numele spune totul

SRT Tomahawk X Vision Gran Turismo

Ideea producătorilor jocului Gran Turismo 6 (disponibil exclusiv pe consola PlayStation 4) de a le cere diverselor mărci auto să propună un concept exclusiv pentru mediul virtual s-a dovedit a fi una absolut genială.

În timp ce unii producători au ales să vină cu niște concepte ancorate cât de cât în realitate, alții și-au dat frâu liber imaginației și au profitat de libertățile oferite de mediul virtual pentru a ne oferi vehicule pe care altfel, mai mult ca sigur, nu le-am fi văzut niciodată.

Un exemplu din a doua categorie este SRT Tomahawk Vision Gran Turismo, o mașină bazată pe „o viziune cu 20 de ani în avans asupra tehnologiilor potențiale și existente”.

Conceptul vine în trei versiuni de putere (S, GTS-R și X) și folosește un sistem de propulsie hibrid cu un motor termic V10 de șapte litri cu unghi larg și puntea față angrenată pneumatic. Astfel, modelul de top SRT Tomahawk Vision Gran Turismo X se laudă cu 2.590 de cai putere, ceea ce sună greu de crezut până în momentul în care chiar vezi mașina.

SRT Tomahawk S Vision Gran Turismo
SRT Tomahawk S Vision Gran Turismo

Și pentru că a venit vorba despre design, el a fost ales în urma unui concurs intern din cadrul FCA US, iar tema a fost imaginarea unui model ultra-sportiv Dodge pentru anul 2035.

Deși toate datele sunt virtuale, asta nu înseamnă că sunt „scoase din burtă” ci vin în urma unor estimări foarte precise ale inginerilor implicați în dezvoltarea proiectului. Astfel, aceeași versiune de top SRT Tomahawk Vision Gran Turismo X are doar 752 de kilograme, ceea ce înseamnă că e doar un pic mai greu decât o mașină de Formula 1 actuală.

Adaugati comentariu