Renault TreZor dă startul unei noi ere de stil

renault-trezor (1)

Renault TreZor este numele conceptului inedit care va inaugura la Salonul de la Paris noul limbaj de design al casei franceze.

Tot un prototip, superbul DeZir, a fost cel care, în 2010, a dat startul revoluției stilistice Renault care a continuat cu modelele de serie Clio, Captur, Talisman, Megane IV și conceptele Frendzy, R-Space, TwinRun și Initiale Paris.

renault-trezor (9)

Cu o înălțime de numai 1,1 m, prototipul descris drept un exercițiu crucial de stil, menit să reseteze valorile estetice ale brandului, ia forma unui coupe cu alură de supercar, exact ca predecesorul DeZir. Lung de 4,7 m și lat de 2 m, TreZor cântărește 1.600 kg, structura monococă a caroseriei fiind realizată din fibră carbon.

Conceptul „explorează esența stilului și tehnologiei, fiind o sursă de inspirație pentru viitoarele modele”, afișând detalii inedite precum ornamentele hexagonele grefate la nivelul caroseriei sau indicatorul analogic pentru nivelul de energie, montat în locul unde în mod normal s-ar regăsi capacul rezervorului de benzină.

renault-trezor (4)

Interiorul finisat cu lemn de culoare roșie impresionează prin volanul rectangular cu suprafețe touch integrate, însoțit de două display-uri TFT reconfigurabile, un format ce va trezi cu siguranță asocieri cu lumea monoposturilor de Formula 1. Parbrizul panoramic, capota față și ușile fac corp comun, accesul la interior fiind realizat prin pivotarea întregului ansamblu spre față.

Simbolul Z din numele conceptului face referire la gama ZE, ceea ce evident înseamnă că sistemul de propulsie ales pentru TreZor este unul 100% electric: un motor electric de 350 CP și 380 Nm, preluat de la monoposturile de Formula-e Renault. Acesta acționează exclusiv roțile din spate și ajută TreZor să atingă 100 km/h în 4,7 secunde, respectiv o viteză maximă de 200 km/h. Bateriile sunt împărțite în două pachete distincte, montate deasupra punții din față și a celei din spate, pentru un raport al maselor ideal de 55-45%. Autonomia maximă este estimată la 300 km.

renault-trezor (2)

Renault TreZor anticipează și funcțiile de conducere autonomă promisă de marca franceză pentru 2020 pentru producția de serie. Trei moduri de condus sunt oferite: Neutral, Sport și Superfluous Driver (100% autonom, poate fi activat doar prin atingerea simultană a cercului luminos de pe consola centrală de către șofer și pasager.

Noul prototip nu va fi singur, standul de peste 4.000 mp al mărcii franceze urmând să găzduiască și noua generație a SUV-ului de clasă mare, alături de primul pick-up din istoria Renault, Alaskan – bazat pe Nissan Navara.

Adaugati comentariu