TEASER OFICIAL: Cum arată noul Sandero RS

Renault-Sandero-RS

Renault confirmă lansarea lui Sandero RS, versiunea de înaltă de performanţă a hatchback-ului produs şi sub sigla Dacia. Primul teaser dezvăluie în avanpremieră designul noului model.

Clienţii din România nu trebuie, însă, să se bucure prea devreme. Varianta sportivă Sandero RS va fi disponibilă, cel puţin iniţial, exclusiv pe pieţele din America de Sud, acolo unde citadina este cunoscută drept Renault Sandero.

Renault continuă să nege apariţia unei versiuni cu rădăcini europene, lansarea unei Dacia Sandero RS fiind, încă, un vis frumos.

De altfel, conform primelor informaţii mai mult sau mai puţin oficiale, Renault Sandero RS va fi construit pentru început doar în Brazilia, asemenea versiunii 100% locale GT Line, de asemenea absentă de pe Bătrânul Continent. Sandero RS va deveni, astfel, primul model RS produs de Renault în afara ţării natale.

Proiectul noului Sandero RS a fost coordonat de echipe de ingineri din Brazilia ai constructorului francez, sub atenta supervizare a specialiştilor de la divizia sportivă Renault Sport. Specificaţiile tehnice rămân secrete, însă, bursa zvonurilor anunţă deja un motor supraalimentat cu cilindreea de 1,2 litri şi un şasiu complet recalibrat.Mai multe detalii vom afla în câteva zile, odată cu debutul oficial al lui Renault Sandero RS.

Adaugati comentariu