Țiriac Collection: Parada mașinilor americane de ziua SUA

tiriac-collection (6)

Țiriac Collection, colecția de mașini clasice a lui Ion Țiriac, iese pe străzile din București. Zece bijuterii americane vor defila sâmbătă, 4 iulie, în onoarea Zilei Naționale a Statelor Unite.

La paradă vor străluci două modele Ford, un DeLuxe din 1939 și un Thunderbird cu an de fabricație 1957, un Chevrolet Corvette din 1958, un Dodge Charger din 1968, două modele Chrysler, Imperial din 1933 și Town & Country din 1949, un Lincoln Continental Cabriolet din 1948, un Packard Super Eight din 1936, un Cadillac Series 62 Convertible din anul 1950 și modelul Cord 812 Custom Beverly din anul 1937, proaspăt câștigător al Concursului de Eleganță Auto de la Sinaia, ediția 2015.

Iubitorii stilului de viață american și ai capodoperelor pe patru roți produse peste Ocean se pot întâlni cu parada Țiriac Collection, începând cu ora 11, pe traseul Calea Bucureștilor nr. 289, din Otopeni (chiar în fața showroom-ului Țiriac Collection), Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, Str. Ion Mincu, B-dul Aviatorilor, B-dul Mareșal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești, B-dul Dr. Liviu Librescu și, bineînțeles, Ambasada Statelor Unite ale Americii. Convoiul aniversar se va întoarce tot la Țiriac Collection, acolo unde mașinile vor rămâne expuse în exteriorul galeriei pentru a fi admirate de doritori.

Țiriac Collection găzduiește în prezent 150 de exponate, auto și moto, din care 46 poartă semnătura unor mărci americane populare precum Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Cord, Duesenberg, Ford, Stutz, Willys, Packard, Pierce Arrow, Pontiac, Lincoln sau Harley Davidson.

Adaugati comentariu