Top 5 plug-in hibride prin Programul Rabla 2017

Hibrid vs diesel

Achiziția unei mașini plug-in hibride prin Programul Rabla 2017 nu a fost niciodată mai avantajoasă. Extensia eco Rabla Plus a ediției 2017 aduce un ecobonus important de 20.000 lei, echivalentul a 4.400 euro.

Pentru a beneficia de ecobonusul aferent programului Rabla Plus, cumpărătorul nu este obligat să caseze o mașină veche. În plus, reducerea de 4.400 euro (10.000 euro pentru mașini electrice) poate fi cumulată și cu voucherul de 6.500 lei oferit în cadrul programului Rabla Clasic, dacă se casează și un automobil vechi. La prima de casare se adaugă și un bonus suplimentar de 1.500 lei, pentru vehiculele care emit mai puțin de 98 g CO2/km. În final, reducerea maximă de care poate beneficia un client de mașină plug-in hibridă eligibilă poate ajunge la circa 6.000 euro.

Bonusul va fi acordat doar pentru modelele care emit mai puțin de 50 grame de dioxid de carbon pe kilometru. Pentru a veni în întâmpinarea clienților atrași de posibilitatea achiziționării unui automobil hibrid reîncărcabil la priză la un preț avantajos, AutoExpert vă prezintă cele mai ieftine cinci mașini hibride de tip plug-in de pe piața din România.

1. VW Golf GTE – 35.923 euro

mașini electrice prin Rabla

Cel mai ieftin plug-in hibrid din România este VW Golf GTE. Acesta se laudă cu o autonomie electrică de 50 km și un consum mediu de 1,7 l/100 km (emisii CO2 39 g/km). Bateria Li-Ion are o capacitate de 8,7 kWh, un plin de energie de la prizele casnice fiind realizat în 3 ore și 45 minute. Un turbo TSI de 1,4 litri și 150 CP lucrează în tandem cu un motor electric de 102 CP, rezultatul fiind o putere combinată de 204 CP și un cuplu total de 350 Nm. Golf GTE atinge 100 km/h în 7,6 secunde.

Adaugati comentariu