Turbocompresor vs compresor mecanic: animație

Turbo

Cu toții am auzit despre turbocompresoare și despre compresoare mecanice. Dar oare știm cu adevărat cum funcționează ele? Vă propun să aflăm acum în cel mai simplu mod cu putință: printr-o serie de animații gif. Cine câștigă lupta turbocompresor vs compresor mecanic?

Rar mai întâlnești în ziua de azi motoare natural aspirate. Ultimele norme de poluare, din ce în ce mai dure, și taxele prohibitive au penalizat dur propulsoarele cu capacitate cilindrică mare. Iar cea mai eficientă metodă de a obține o putere mare concomitent cu un consum redus este adoptarea unei soluții de supraalimentare. Ori două dintre cele mai populare variante disponibile pe piață actualmente, sunt turbocompresorul și compresorul mecanic.

 

Prin ce diferă cele două sisteme de supraalimentare? În primul rând, prin modalitatea de antrenare: în timp ce turbocompresorul este pus în mișcare de gazele de evacuare, compresorul mecanic este antrenat printr-o curea, de arborele cotit. De aici decurg și caracteristicile fiecărui sistem. Turbocompresorul, pe de o parte, este mai eficient, pentru că este pus în mișcare de forța gazelor de evacuare, care oricum s-ar pierde în mare parte. Pe de altă parte, din cauză că depinde de viteza de curgere a gazelor, turbocompresorul are o întârziere în răspuns, cunoscută sub numele de turbo lag.

Animatie turbocompresor vs compresor mecanic

Compresorul mecanic, în schimb, nu depinde de fluxul gazelor de evacuare, deci răspunde instantaneu la apăsarea accelerației. El însă consumă o parte din puterea motorului, fiind antrenat de către mecanismul motor. Este o situație asemănătoare cu cea a compresorului aerului condiționat, și cu toții ne-am lovit de lipsa de putere când mergem cu ”aerul pornit”. Și turațiile ridicate dezavantajează compresorul mecanic, din cauza frecărilor dintre suprafețele mari aflate în contact direct.

Animatie compresor mecanic

Una peste alta, ambele soluții sunt viabile și sunt, drept urmare, utilizate pe scară largă. Totuși, avantajul costului scăzut și al eficienței ridicate, fac ca turbocompresorul să fie mult mai răspândit decât fratele antrenat mecanic. Le vedem funcționând în gif-urile de mai sus. Mai jos aveți toate tipurile de compresoare aflate actualmente în producție.

 

Tipuri de turbocompresoare Tipuri de compresoare mecanice

Sursa: Tyroola, via Jalopnik

 

 

 

1 thought on “Turbocompresor vs compresor mecanic: animație”

  1. Taca… Si turbocompresorul papa din puterea motorului… Forta de rezistenta creata pentru a comprima aerul se resimte in dificultatea gazelor de a se evacua pentru ca sunt nevoite sa invarta palele turbinei… Asa ca pe partea de consum din aportul de putere al masinii, ambele variante au acest defect…

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top