Un nou proiect ambiţios în motorsportul românesc: Shark Racing

Shark Racing CNVCD 2015

Shark Racing, echipa formata din Gabriel ENE si Alex MIREA, va alinia la startul Campionatului National de Viteza in Coasta, in sezonul 2015, doua modele Honda Civic Type-R. Primul automobil de concurs a putut fi vazut in premiera tot in cadrul Trofeului Rasnov, la editia din 2014 pilotat fiind de Alex MIREA care reusea sa si urce pe podiumul de premiere chiar de la prima aparitie cu noua masina.

Gabriel ENE revine la Brasov dupa ce in luna martie a acestui an pilotul bucurestean lua startul in Tess Rally la volanul unui automobil de concurs Dacia Logan. Dupa ce si-a adjudecat titlul de vicecampion la debutanti in sezonul 2014, Gabriel ENE va concura anul acesta cu cea mai noua creatie realizata in garajul Shark Racing. Noul automobil Honda Civic Type-R EP3 a fost dezvoltat de la zero in garajul echipei, exact la fel ca fratele mai mare de anul trecut.

“Este un vis devenit realitate pentru mine as putea spune.” declara entuziast Gabriel ENE. “Am pornit acest proiect de aproape doi ani si iata ca in final am ajuns sa il vad materializat. Dupa ce anul trecut am concurat pe diferite masini, atat eu cat si Alex, in acest an fiecare vom concura cu propria masina. Ma bucur nespus de mult ca am reusit sa pun la punct echipa Shark Racing care va avea un program complet in Campionatul National de Viteza in Coasta, iar eu voi face un program complet si in Campionatul National de Raliuri. In acest an pregatim suprize pentru fanii echipei noastre care ne vor sustine si vor fi alaturi de noi la etapele de raliu, viteza in coasta si cele de karting.”

Shark Racing CNVCD 2015 (02)

In 2015 echipa Shark Racing va avea un reprezentant si in competitiile de karting, urmand sa il sustina pe Andrei ENE in varsta de sase ani, care va debuta in Campionatul National de Karting. Alex MIREA ataca titlul clasei H2 in acest an si spera sa reediteze succesul din 2013 atunci cand reusea sa obtina titlul de campion al clasei H1.

“Anul 2014 a fost unul de compromis pentru ca masina nu a fost gata decat inaintea ultimei etape a sezonului. Astfel am fost nevoit sa alerg pe diferite modele nereusind sa adun puncte pentru a ma putea bate la titlu. Anul acesta pornesc alaturi de colegul si prietenul Gabriel cu noi sperante si telul meu este acela de a ma bate pentru o pozitie pe podium in cadrul fiecarei etape. Voi efectua un sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta si poate voi avea cateva aparitii in Campionatul National de Raliuri, insa focusul este pe viteza in coasta in acest an mai ales ca in cadrul clasei H2 unde vom evolua se anunta o concurenta puternica si animata, din punctul meu de vedere aceasta fiind cea mai urmarita si disputata clasa dupa clasa H4.” incheia Alex MIREA.

Shark Racing CNVCD 2015

Trofeul Rasnov se va desfasura in zona Valea Cetatii din judetul Brasov, mai exact pe drumul de legatura intre localitatea Rasnov si statiunea montana Poiana Brasov, in perioada 25-26 aprilie.

Shark Racing va beneficia de sprijinul sgmarket.ro pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.

Adaugati comentariu