Vanzari Seat record in 2016, cel mai bun an de după 2007

Seat Ateca

Vanzari Seat record. Anul trecut a fost cel de-al patrulea an consecutiv de creștere și cel mai bun an din 2007 până astăzi, livrările companiei iberice urcând cu 2,6%, la 410.200 mașini.

Noul Ateca a dat încă un impuls vânzărilor SEAT, 24.200 de unități ale primului SUV din istoria mărcii fiind vândute încă dinainte de lansarea vânzărilor în luna iulie. Datorită lansării încununate de succes a modelului Ateca, livrările SEAT din a doua jumătate a lui 2016 au avansat cu 5,3%.

Cifrele de vânzări ale Ateca sunt completate de creșterile înregistrate de Alhambra și Leon. Ambele modele au încheiat 2016 cu cele mai mari vânzări din toate timpurile. La timp pentru cea de a douăzecea aniversare a companiei, vânzările monovolumului SEAT au înregistrat o îmbunătățire cu două cifre, crescând cu 13,6%, până la 30.700 de unități. În ceea ce privește modelul Leon, vânzările acestuia au crescut cu 3,0%, ajungând la 165.000 de mașini. Este cel mai bun rezultat de vânzări al Leon de la lansarea sa în 1999, acesta fiind cel mai bine vândut model al mărcii. Pe lângă aceasta, Ibiza se apropie de sfârșitul celei de a patra generații cu cifre importante de vânzări și a încheiat 2016 cu 152.000 de livrări, reprezentând doar o mică scădere comparativ cu anul 2015 (-0,9%).

Vânzările SEAT în Europa de Vest au atins 319.900 unități, cu 2,2% mai mult decât în 2015 (312.800), datorită avântului unor piețe precum Austria (+12,9%), Suedia (+31,3%) și Portugalia (+17,0%). Este unul din cele mai bune rezultate din regiune din 2007. În plus, SEAT a încheiat anul cu un bilanț pozitiv în cinci mari țări europene. În Germania, cea mai mare piață a companiei, vânzările au crescut cu 2,5%, atingând 90.000 de unități, locul al doilea fiind ocupat de Spania, cu 77.200 de livrări (+0,1%). Marea Britanie și Franța, cea de a treia, respectiv a cincea cea mai mare piață, au avut creșteri de 0,5%, cu un total de 47.400, respectiv 22.500 de vehicule, în timp ce vânzările au crescut cu 3,9% în Italia, a șaptea cea mai mare piață a companiei, cu un total de 16.500 de livrări.

Creșterile din Polonia (+22,0%), cea mai mare piață SEAT din regiune, și din Ungaria (+11,1%) sunt în fruntea vânzărilor din Europa de Est, cu o creștere totală de 8,2%, până la 28.200 vehicule (2015: 26.100). Acestea sunt cele mai mari cifre de vânzări din regiune din 2008 și până în prezent. În plus, vânzările SEAT au crescut cu 3,2% în Republica Cehă, unde compania a înregistrat cel mai bun rezultat din istorie.

ateca-xperience

În 2016, SEAT și-a doborât încă o dată recordul de vânzări din Turcia și Israel. Turcia, a șasea cea mai mare piață a companiei, a contribuit cu noi volume după o creștere cu 41.7, %, până la 19.700 vehicule, cu 5.800 mai mult decât în 2015. În Israel, vânzările SEAT au crescut cu 6,2% și au înregistrat un total de 8.000 de unități. Pe lângă aceasta, în Mexic, cea de-a patra cea mai mare a piață a mărcii, vânzările SEAT au totalizat 24.500 de vehicule, cu 1,5% mai mult decât în anul anterior.

În plus, în 2016, SEAT și-a început vânzările în Singapore și Mauritius, două noi piețe care se alătură celor din Moldova și Palestina, ce au fost deschise în 2015.

În ultimii 4 ani, vânzările SEAT au crescut cu 27,8%, respectiv cu 89.200 mai multe vehicule decât în 2012 (321.000). 2017 va însemna o continuare a ofensivei comerciale a SEAT începută odată cu modelul Ateca. Leon facelift va deveni disponibil la dealeri în luna ianuarie, urmat de Ibiza în primele șase luni ale anului și de noul Arona.

Adaugati comentariu