Volkswagen, obligat să retragă 500.000 de vehicule diesel din SUA

472220042

CEO-ul grupului Volkswagen – Martin Winterkorn – a lansat aseară o declarație oficială cu referire la scandalul în care compania este obligat să retragă circa 500.000 de vehicule diesel din Statele Unite,pe fondul acuzaţiilor privind nerespectarea standardelor de poluare. 

Compania germană este acuzată că ar fi instalat un dispozitiv software pentru a induce în eroare autoritățile în privința emisilor poluante, conform declarațiilor Agenției pentru Protecția Mediului din Statele Unite. Dispozitivul în cauză este prezent pe câteva modele Volkswagen și Audi comercializate în perioada 2009 – 2014, acesta intrând în funcțiune în momentul în care autovehiculul este testat pentru emisii, activând un sistem de filtrare completă a particulelor. Altfel, în momentele de funcționare standard, modulul este dezactivat, generând o valoare mult mai mare de emisii CO2, depășind valorile permise de lege. 

Oficialii grupului au recunoscut instalarea dispozitivului, CEO-ul companiei Martin Winterkorn declarând ieri seară oficial: Personal, regret faptul că am încălcat încrederea publicului nostru, cât și cea a clienților companiei. Vom coopera într-un mod transparent cu agențiile responsabile, pentru a depista într-un mod deschis și complet toate faptele ce au dus la situația respectivă. Compania noastră a ordonat o investigație externă în această privință; nu vom tolera violarea regulilor interne cât nici a legislației cu privire la protecția mediului, un aspect foarte important pentru noi. Încrederea publicului nostru a fost și va continua să fie cel mai important aspect pentru compania noastră – vom lua toate măsurile necesare pentru a restabili încrederea clienților noștri. Rezolvarea acestui incident reprezintă un aspect prioritar pentru mine, personal, cât și pentru întregul Consiliu de Management al grupului Volkswagen. 

Reprezentanții Agenției de Mediu ai statului american Califronia au lansat o investigație amănunțită pentru situația de față, intenționând să tragă la răspundere grupul auto Volkswagen pentru prejudicile create, aceștia riscând o amendă de aproape 18 miliarde $. 

Adaugati comentariu