Vânzările Volvo dovedesc succesul suedezilor în primul trimestru

Volvo XC90

Chiar dacă mai târziu decât ceilalți producători de autovehicule, Volvo și-a anunțat rezultatele financiare din primul trimestru al anului. Iar succesul suedezilor este evident.

Profitul pe care Volvo l-a obținut din vânzări se ridică la valoarea de 334 milioane euro, în creștere cu cu 7.5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Și mai impresionantă este creșterea cu 11.9% a numărului de unități vândute, de la 107.721 anul trecut, până la 120.591 în acest an. Cifra de vânzări a cunoscut un salt uriaș, de 24%, până la valoarea de 4.5 miliarde euro.

Volvo XC90

Apreciatul XC90 a fost comercializat în 20.800 exemplare, o valoare excelentă raportată la prețul său.

”Noul XC90 dovedește faptul că transformarea la care a fost supusă Volvo Cars este apreciată de către clienți: la fiecare 5 mașini vândute de Volvo, una a fost XC90. De asemenea, ne așteptăm ca lansarea modelelor S90 și V90 din primul trimestru al anului, să aibă același impact pozitiv asupra vânzărilor”, a declarat președintele Volvo Cars, Håkan Samuelsson.

Håkan Samuelsson

Creșterea vânzărilor este evidentă în Europa de Vest: de la 43.522 unități anul trecut, Volvo a urcat la 49.305 în primul trimestru din 2016, bifând o creștere de 13.3%. Piețele pe care suedezii au avut cel mai mult de câștigat, au fost Germania, Marea Britanie, Spania și Franța.

Și China, unde modelul XC60 a strălucit cu ale sale 8794 unități vândute, a cunoscut o majorare cu 13.4%, până la 19.636 unități. Acasă, suedezii au bifat o creștere a numărului de mașini comercializate cu 13.9%, în timp ce americanii au fost principalii catalizatori ai vânzărilor, cu o creștere spectaculoasă de 19.2%.

2017 Volvo S90

”Ne așteptăm ca vânzările să crească pe întreaga perioadă a anului. Cu un an întreg le dispoziție, XC90 va fi principalul performer al gamei. În ultuma perioadă a anului, intrarea în producție a modelelor S90 și V90 va contribui, de asemenea, la acest succes. Bazându-ne pe creșterea numărului de mașini vândute, ca și pe faptul că în acest an am înnoit o importantă parte din flotă, ne așteptăm ca și următorii ani să cunoască creșteri progresive ale profitului”, a încheiat Håkan Samuelsson.

2017 Volvo V90

 

Adaugati comentariu