Vor exploda sau nu tarifele RCA la finalul lunii mai?

rca-1

Vor exploda tarifele RCA la finalul lunii mai? Perioada de plafonare a valorii primelor RCA se apropie de final, iar soluţii pentru trecerea la tarife libere şi rezonabile încă se discută.

În pofida adoptării, anul trecut, a unor reglementări necesare pentru piaţa asigurărilor auto obligatorii, precum OUG nr. 54 privind asigurarea RCA, Norma ASF nr. 39 pentru aplicarea acesteia şi HG nr. 826 de stabilire a tarifelor de primă maxime, problemele sunt departe de a fi rezolvate. Şi asta pentru că în data de 18 mai 2017 expiră perioada celor şase luni de plafonare, iar soluţii concrete de trecere la tarife libere, fără salturi exagerate ale valorilor, încă nu au fost stabilite.â

Fără stabilirea unor tarife de referinţă după expirarea celor maximale, jucători din piaţă spun că primele RCA vor exploda. Cum nici Parlamentul nu a aprobat OUG 54 sub formă de lege, transportatorii cer prelungirea termenul la care expiră tarifele maximale. VEZI CARE SUNT PREVIZIUNILE PRIVIND TARIFELE RCA PE SITE-UL FLOTEAUTO.RO.

Adaugati comentariu