VW Dieselgate: Motoarele TDI din familia EA288 nu sunt afectate

Volkswagen Dieselgate

Volkswagen a negat oficial prezenţa oricărui soft necorespunzător pe motoarele TDI din familia EA288. Astfel, toate modelele echipate cu aceste unităţi nu sunt afectate de scandalul Dieselgate.

Potrivit constructorului german, propulsoarele TDI din seria EA288, aici fiind incluse atât versiunile Euro 5, cât şi cele Euro 6, respectă legislaţia UE în vigoare. În absenţa oricărui dispozitiv menit să invalideze rezultatele reale ale testelor de noxe, maşinile VW cu respectivele motoare pot fi comercializate fără niciun fel probleme, normele de mediu fiind îndeplinite în totalitate.

Scandalul Dieselgate a izbucnit la finele lunii septembrie, după ce Grupul VW a admis fraudarea testelor de emisii din Statele Unite. Modelele VW Jetta, Golf, Beetle, Passat, echipate cu motorul 2.0 TDI din seria EA189 şi produse între 2009 şi 2015, erau dotate cu un soft care activa, practic, sistemele catalitice avansate menite să reducă emisiile de oxid de azot specifice propulsoarelor alimentate cu motorină doar în timpul sesiunii de teste.

La începutul lunii octombrie, importatorul Volkswagen, Porsche România, a lansat şi primul portal cu ajutorul căruia clienţii VW pot verifica gratuit dacă maşina lor echipată cu motor TDI Euro 5 din seria EA189 este sau nu afectată. Pagini web similare pentru clienţi sunt active şi în alte ţări UE, precum şi pentru mărcile Audi, SEAT şi ŠKODA.

Aflaţi cum puteţi verifica dacă maşina dumneavoastră este sau nu implicată în scandalul Dieselgate AICI.

Adaugati comentariu