Yacco Racing după prima etapă a CNVCD

Yacco Racing

Yacco Racing a testat intensiv până aproape de prima cursă din sezon. În cursul săptămânii trecute, echipa a desfășurat testele finale înainte de etapa de debut a Campionatului Național de Viteză în Coastă, ce s-a desfașurat la Râșnov. Rezultatele de după cursă s-au dovedit dulci-amărui, dar încrederea rămâne la cote înalte în echipă.

Testele au avut loc pe circuitul Motorpark România, echipa profitând din plin de pe urma configurației traseului, perfect adaptată pentru a pune la punct toate setările mașinilor. Trei dintre cei patru piloți Yacco Racing au fost prezenți pe circuit, Ovidiu Zaberca fiind ținut pe margine de o problemă tehnică apărută în ultimul moment. Multiplele componente noi cu care mașinile au fost echipate au nevoie de rodaj, iar testele au permis observarea comportamentului acestora în condiții – limită.

Yacco Racing

„Șansa de a testa mașina de competiție într-un mediu controlat mi-a oferit posibilitatea să împing limitele mele și ale mașinii. Sunt bucuros că am reușit să efectuăm testele finale și să mă acomodez din nou cu felul în care se comportă mașina. Mai ales că, în cadrul ultimei sesiuni pe circuit, una dintre planetare a cedat și avem suficient timp să o schimbăm până la debutul campionatului.”, a declarat săptămâns trecută Costi Stratnic.

Din păcate, în prima etapă a CNVC, desfășurată week-end-ul trecut la Râșnov, acesta a ieșit în decor din cauza ploii căzute după ce a luat startul. Plecat pe slick-uri, Costi a reușit să stăpânească cu greu BMW-ul 135d Bi-Turbo pe ultima parte a traseului, unde, în dreptul celulei de cronometrare, a lovit mașina oficialilor parcată pe marginea șoselei.

Yacco Racing

Mai fericit a fost Aurelian Andronache, care, cu al său Renault Clio R3 Cup a obținut locul secund la grupa H3. Nici Andrei Barbu n-a stat rău în cursa de debut. Dimpotrivă, la prima competiție la care ia startul, Andrei a obținut un solid loc 5 în grupa H2, la volanul mașinii sale, Renault Clio. Ovidiu Zaberca n-a luat startul din cauza problemelor tehnice.

Yacco Racing

Până la etapa următoare, ce se va desfășura în weekendul 21-22 mai la Păltiniș, echipa Yacco va avea suficient timp să-și pună la punct mașinile și să reintre în ritmul cu care ne-a obișnuit sezonul trecut.

Surse: Yacco Racing, www.autorally.ro

Adaugati comentariu